Rapidiştii s-au săturat de promisiuni şi glumesc spunând că au salariile plătite pe 3 luni în avans

Jucătorii rapidişti s-au săturat de promisiunile conducerii clubului privind restanţele salariale, dar în acelaşi timp glumesc pe seama situaţiei lor şi afirmă că stau foarte bine din punct de vedere financiar şi că intră în vacanţa de iarnă cu trei luni plătite în avans.

78 afișări
Imaginea articolului Rapidiştii s-au săturat de promisiuni şi glumesc spunând că au salariile plătite pe 3 luni în avans

Rapidiştii s-au săturat de promisiuni şi glumesc spunând că au salariile plătite pe 3 luni în avans (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Stăm bine, chiar sunt plătite trei salarii în avans. Glumesc, sunt mai multe luni, dar în urmă. Însă nu contează câte luni sunt neplătite, noi aşteptăm un semn că se gândeasc şi ei la noi. Un semn de respect faţă de ce am făcut în acest tur. Să întoarcă şi ei faţa spre noi. Nu avem pretenţii exagerate, să avem salariile la zi, dar măcar să fie ceva acolo", a declarat, vineri, atacantul Andrei Ciolacu..

El a adăugat că îşi doreşte să rămână la Rapid, însă dacă situaţia se înrăutăţeşte va fi obligat să îşi găsească o altă echipă. "Eu sper să se redreseze situaţia la club, mai mult mă preocupă situaţia asta decât să plec de la Rapid. Dacă însă nu se va redresa, atunci cred că toţi ne vom gândi la ceva bun pentru viitorul nostru. Suntem tineri şi dacă la Rapid nu se poate şi situaţia se înrăutăţeşte vă daţi seama că va trebui să ne reorientăm. Însă noi nu am pleca la o rivală, vrem să jucăm la Rapid în condiţii cât mai bune", a spus Ciolacu.

Mijlocaşul Mădălin Martin susţine că jucătorii nu pot trăi doar cu promisiunile noii conduceri. "Noi plecăm în vacanţă cu buzunarele pline. Avem salariile plătite la zi. Glumesc, bineînţeles că vrem să primim şi noi ceva bani înaintea sărbătorilor. Sper ca noii patroni să facă ceva în legătură cu asta. Avem o grămadă promisiuni, dar degeaba. Nu putem să stăm cu promisiunile", a afirmat mijlocaşul.

El a explicat că nici colindarea acţionarilor FC Rapid nu este o idee prea bună. "Dacă ne-am duce la han la domnul Cristescu să îl colindăm cred că ne-ar da nişte portocale sau nişte mici", a glumit Martin.

Fundaşul Nicolae Vasile speră în continuare că actualii conducători vor achita măcar o parte din restanţe. "Lăsând gluma la o parte, sunt promisiuni din partea conducerii că vom primi o parte din bani. Dacă nu, ce putem să facem, lăsăm capul jos, muncim în continuare şi sperăm ca în viitorul apropiat să primim ceva", a precizat jucătorul rapidist.

Gruparea FC Rapid, aflată în insolvenţă din 3 decembrie 2012, se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii fiind neplătiţi de mai multe luni.

FC Rapid a inaugurat, vineri, noul fan-shop al clubului de la Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu în prezenţa directorului de imagine Lucian Ionescu, a antrenorului Viorel Moldovan şi a jucătorilor Mădălin Martin, Nicolae Vasile şi Andrei Ciolacu. Noul magazin, ai cărui pereţi au fost pictaţi cu însemnele clubului de artistul plastic Nicu Vlăsceanu, va deveni operaţional de săptămâna viitoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici