Reacţia lui Gheorghe Hagi, după ce nu a fost invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020: Aşa s-a gândit Federaţia

Fostul mare internaţional Gheorghe Hagi, în prezent manager tehnic al formaţiei FC Viitorul, a confirmat, luni, că nu a fost invitat la tragerea la sorţi pentru grupele EURO 2020, care a avut loc sâmbătă, la Romexpo. La eveniment au participat mai multe nume importante din fotbalul internaţional.

1850 afișări
Imaginea articolului Reacţia lui Gheorghe Hagi, după ce nu a fost invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020: Aşa s-a gândit Federaţia

Reacţia lui Gheorghe Hagi, după ce nu a fost invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020: Aşa s-a gândit Federaţia

"Da, e adevărat, nu am fost invitat. Dar nici nu era obligatoriu. Fiecare gândeşte ce vrea şi face ce vrea. Asta e, aşa s-a gândit. Întrebaţi-i pe cei de la Federaţie, cei care conduc şi care au făcut totul. Eu sunt acolo, la Constanţa, şi muncesc, nu depinde de mine. Eu nu mă simt afectat, de ce să mă simt? Eu mă simt mândru că am jucat pentru România. Eu v-am confirmat că nimeni nu m-a invitat. Şi nu vorbim de ambasadori, cum a spus domnul Vochin. E vorba de invitaţie. Asta e, mă întorc la Constanţa, muncesc, am echipa mea, voi produce jucători, la fel, să joace pentru România", a spus Hagi, luni seara, la conferinţa de presă de după meciul FC Botoşani-FC Viitorul, scor 1-0.

Andrei Vochin, consilierului preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, declarase anterior, la Telekom Sport, că Hagi nu ar fi fost invitat pentru că nu ocupa funcţia de ambasador al EURO 2020: "În primul rând, au fost ambasadorii Euro 2020, deci Miodrag Belodedici, Lucică Sânmărtean. Aşa am auzit, că şi lui Gică Hagi i s-a propus să fie ambasador, asta se întâmpla acum vreo 6 luni, 8 luni, pentru că Răzvan Mitroi m-a întrebat pe mine dacă pot să vorbesc cu Loţi Boloni pe tema asta. Cu Gică Hagi cred că a vorbit altcineva, eu am vorbit cu Boloni şi pentru că era prins cu echipa de club şi n-a acceptat să vină. Mie asta mi-a spus la telefon până la urmă, nu mi-a dat un răspuns ferm. Dar ştiţi cum e Boloni, vreo 3 luni am dialogat, i-am trimis şi contractul, pentru a fi ambasador. Aşa am auzit în momentul acela, că s-a discutat şi cu Gică Hagi şi nu ştiu ce motivaţie a avut în momentul acela, dar nu a intrat în proiectul acesta, de a fi ambasador".

La tragerea la sorţi pentru EURO 2020, care a avut loc sâmbătă, la Romexpo, au participat 11 ambasadori ai turneului final: Iker Casillas (Spania), Philipp Lahm (Germania), John Sivebæk (Danemarca), Ricardo Carvalho (Portugalia), Marcel Desailly (Franţa), Theodoros Zagorakis (Grecia), João Mário (Portugalia), Karel Poborsky (Cehia), Ruud Gullit (Olanda), Andrey Arshavin (Rusia) şi Francesco Totti (Italia).

De la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020 au lipsit nume importante din fotbalul românesc, precum Gheorghe Hagi, Cristian Chivu sau Adrian Mutu. În schimb, fostul mare internaţional Gheorghe Popescu, în prezent consilier onorific al prim-ministrului Ludovic Orban pentru pregătirea organizării EURO 2020, a luat parte la evenimentul de la Romexpo.

De asemenea, fostul arbitru Cristi Balaj, în prezent preşedinte Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), a anunţat că va reclama Federaţia Română de Fotbal la UEFA, după ce a nu fost invitat să participe la tragerea la sorţi pentru grupele EURO 2020, care a avut loc sâmbătă, la Romexpo. Balaj susţine că numele său se află pe lista invitaţilor, însă Federaţia nu i-a permis accesul din cauza faptului că a făcut parte din tabăra lui Ionuţ Lupescu la alegerile FRF din 2018, şi nu din cea a actualului preşedinte, Răzvan Burleanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici