Rednic: Pulhac ar putea absenta până la finalul sezonului

Antrenorul echipei FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, înainte de plecarea grupării bucureştene spre Târgu Mureş, pentru partida cu FCM, contând pentru 16-imile Cupei României, că fundaşul stânga Cristian Pulhac ar putea absenta de pe teren până la finalul sezonului.

13 afișări
Imaginea articolului Rednic: Pulhac ar putea absenta până la finalul sezonului

Rednic: Pulhac ar putea absenta până la finalul sezonului (Imagine: Mediafax Foto)

Rednic a menţionat că Pulhac a fost operat în cursul zilei de luni la o clinică din Belgia.

"Este mai grav decât ne aşteptam. S-ar putea să lipsească şase luni, chiar să nu mai joace până la finalul campionatului. Aşteptăm acum. Operaţia s-a încheiat. Aşteptăm să ne sune doctorul din Belgia şi să vedem. Nu se pot face acum transferuri. Normal că o să ne gândim să transferăm un jucător, dar am posibilităţi. El era un jucător de bază, de aceea nu am mai adus niciun jucător pentru că m-am bazat pe Cristi. Îmi pare rău pentru el, o să ne lipsească", a spus Rednic.

Fundaşul dinamovist Cristian Pulhac a suferit o entorsă la genunchiul stâng în meciul cu Farul Constanţa, disputat, în etapa a X-a a Ligii I. În minutul 56 al meciului câştigat de Dinamo cu scorul 1-0, Pulhac a căzut pe genunchi după ce a fost dezechilibrat de un adversar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici