Rio de Janeiro, gazda Jocurilor Olimpice din 2016 - VIDEO

Membrii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) au ales, vineri, la Copenhaga, oraşul Rio de Janeiro ca gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2016, competiţie pentru organizarea căreia au mai candidat Chicago, Tokyo şi Madrid.

545 afișări
Imaginea articolului Rio de Janeiro, gazda Jocurilor Olimpice din 2016 - VIDEO

Rio de Janeiro, gazda Jocurilor Olimpice din 2016 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În această seară am onoarea să vă anunţ că cea de-a XXXI-a ediţie a Jocurilor Olimpice va fi găzduită de Rio de Janeiro", a anunţat preşedintele CIO, Jacques Rogge, care le-a mulţumit celorlalte candidate la organizarea JO-2012.

Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic

Chicago, oraş care a fost susţinut, între alţii, şi de fosta gimnastă Nadia Comăneci, a fost eliminat în primul tur la Copenhaga. Oraşul eliminat în al doilea tur a fost Tokyo, în timp ce a capitala Spaniei, Madrid, a rămas în ultima rundă, alături de oraşul desemnat ulterior ca fiind câştigător, Rio de Janeiro.

Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro vor avea loc in perioada 5-21 august 2016.

Ediţia din 2008 a JO a avut loc la Beijing, iar în 2012 competiţia va fi găzduită de Londra.

Explozie de bucurie la Rio de Janeiro

O explozie imensă de bucurie s-a putut auzi la Rio de Janeiro în momentul în care preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, a anunţat că metropola braziliană va fi gazda Jocurilor Olimpice din 2016, informează AFP.

Zeci de mii de fani cariocas, care au invadat inca de vineri dimineata celebra plaja Copacabana, au strigat de bucurie, s-au îmbratisat si au dansat sub o ploaie de confetii, dupa ce conducatorul CIO a declarat ca la Rio a fost desemnata castigatoare in cursa pentru JO-2010 in fata orasului Madrid.

Zeci de mii de fani cariocas adunaţi pe celebra plajă Copacabana

Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, prima ediţie din America de Sud

Metropola braziliană a fost susţinută la Copenhaga, la prezentarea dosarului de candidatură, de preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, care a subliniat dreptul Americii de Sud de a organiza pentru prima dată JO.

"Oraşul Rio este pregătit. Daţi-ne această şansă", le-a cerut Lula da Silva membrilor CIO, înainte de desemnarea gazdei JO din 2016.

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva

Având o populaţie de aproximativ 6 milioane de locuitori, Rio de Janeiro este al doilea oraş ca mărime din Brazilia şi reprezintă principala atracţie turistică de pe coasta de est a Americii de Sud. Recunoscut pentru celebrul carnaval, plajele întinse şi fine, munţii din împrejurimi şi uriaşa statuie a lui Iisus, Rio de Janeiro a mai candidat, însă fără succes, pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 1936, 1940, 2004 şi 2012.

Oraşul brazilian a putut fi studiat mai de aproape de către CIO în anul 2007, când a găzduit cu succes Jocurile Pan-Americane, iar în prezent peste jumătate din arenele sportive necesare pentru o Olimpiadă sunt deja construite la standardele cele mai înalte.

Printre investiţiile organizatorilor brazilieni se numără şi renovarea stadionului Maracana, cu o capacitate de 89.000 de locuri, care va găzdui şi finala Cupei Mondiale de fotbal, din 2014. De asemenea, toată zona adiacentă arenei va fi complet schimbată, urmând a se construi linii noi pentru mijloacele de transport, precum şi locuri de parcare.

O altă promisiune a autorităţilor din Rio de Janeiro este satul olimpic, care va fi amplasat într-o zona selectă a oraşului, aproape de obiectivele olimpice, şi va avea amenajat un parc propriu, o plajă la malul oceanului, precum şi un loc pentru antrenamente uşoare.

O propunere originală făcută de brazilieni către CIO, în ceea ce priveşte capacitatea oraşului de a găzdui cât mai mulţi suporteri, este aceea că vor putea fi folosite şase vapoare de croazieră cu peste 8.500 de cabine care vor acosta în golfurile din interiorul oraşului pe durata Olimpiadei.

Un mare semn de întrebare este pus în dreptul securităţii din unele zone al metropolei braziliene, iar din acest punct de vedere conducerea CIO este îngrijorată pentru siguranţa celor care vor dori să ajungă la JO din 2016.

Autorităţile braziliene au dat asigurări că aceste probleme vor fi rezolvate, însă primele evaluări serioase vor putea fi făcute în 2013, când în Brazilia va avea loc Cupa Confederaţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici