România a învins Luxemburg, scor 3-1, şi a obţinut prima victorie în preliminariile Euro-2012 - GALERIE FOTO

Echipa naţională a României a învins, marţi, la Piatra Neamţ, cu scorul de 3-1 (1-1), reprezentativa Luxemburgului şi a obţinut prima victorie în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012. Golurile învingătorilor au fost marcate de Mutu '25, '68 şi Zicu '78, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Gerson, în minutul 22.

294 afișări
Imaginea articolului România a învins Luxemburg, scor 3-1, şi a obţinut prima victorie în preliminariile Euro-2012 - GALERIE FOTO

România a învins Luxemburg, scor 3-1, şi a obţinut prima victorie în preliminariile Euro-2012 (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

0-1: Peters a centrat de pe partea dreaptă, Gerson a preluat în careu şi a marcat cu un şut din apropiere.

Vezi GALERIE FOTO de la meci.

1-1: Mureşan l-a lansat în adâncime pe Mutu, acesta a preluat pe piept şi a înscris cu un şut din 14 metri.

2-1: Torje a centrat din partea dreaptă şi Mutu a înscris cu o lovitură de cap din 6 metri.

3-1: Zicu a înscris cu capul din apropiere, după un corner.

România: 12. Tătăruşanu - 2. Săpunaru, 4. Tamaş (15. D. Goian '65), 16. Gardoş, 3. Raţ - 22. G. Mureşan, 8. Ropotan - 14. B. Stancu (11. Torje '46), 10. Mutu (18. Alexe '84), 7. Zicu - 9. Marica. Selecţioner: Răzvan Lucescu.

Luxemburg: 1. Joubert - 5. Schnell (2. Martino '90), 3. Blaise, 4. Hoffmann, 17. Mutsch - 10. Payal, 18. Gerson (9. Da Mota '58), 6. Peters. 8. Bettmer (14. Laterza '81) - 13. Joachim, 7. Leweck. Antrenor: Luc Holtz.

Cartonaşe galbene: Tamaş '36, Ropotan '87 / Blaise '18, Mutsch '82.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Turcia, formată din Huseyin Gocek (central), Serkan Ok, Aleks Tascioglu (asistenţi) şi Halis Ozkahya (rezervă).

La meciul de la Piatra Neamţ au asistat aproximativ 12.000 de spectatori.

Înainte de începerea partidei s-a ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor cutremurului din Japonia.

Clasamentul grupei D:

1. Franţa 5 4 0 1 8-1 12 puncte

2. Belarus 5 2 2 1 3-1 8

3. Albania 5 2 2 1 4-4 8

4. Bosnia 4 2 1 1 6-4 7

5. România 5 1 2 2 5-6 5

6. Luxemburg 6 0 1 5 1-11 1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici