România câştigă aurul la Campionatul Mondial de Canotaj pentru juniori de la Paris. Simona Radiş: „Suntem foarte talentaţi şi dornici de muncă”

  • România a câştigat 3 medalii de aur şi 3 de bronz la Mondialul de Juniori de la Paris.
  • România a câştigat aur la dublu rame feminin, patru rame masculin şi simplu vâsle.
  • Bronz au obţinut echipajele patru rame feminin, 8+1 feminin, dar şi 8+1 masculin.
318 afișări
Imaginea articolului România câştigă aurul la Campionatul Mondial de Canotaj pentru juniori de la Paris. Simona Radiş: „Suntem foarte talentaţi şi dornici de muncă”

România câştigă aurul la Campionatul Mondial de Canotaj pentru juniori de la Paris. Simona Radiş: „Suntem foarte talentaţi şi dornici de muncă”

Sportivii români fac senzaţie la campionatele mondiale de canotaj pentru juniori under 19 de la Paris. Delegaţia României a obţinut 3 medalii de aur şi alte 3 de bronz. Primele care au câştigat aurul au fost fetele de la dublu rame feminin, Ionela Scutaru şi Gabriela Tivodariu, care au trecut primele linia de sosire cu timpul de 7 minute, 26 de secunde şi 70 de sutimi, scrie Aleph News.

„Mă bucură mult faptul că din urmă vin sportivi atât de puternici şi dornici să ne ajungă din urmă. Este important ca generaţiile acestea tinere care vin din spate să crească şi să evolueze din ce în ce mai mult, fiindcă va veni momentul în care trebuie să tragă în aceeaşi parcă cu noi, iar la un moment dat chiar să ne ia locul şi e important ca valoarea lor să fie foarte apropiată de a noastră la acel moment” a declarat campioana olimpică la dublu rame de la Tokyo în 2021, Simona Radiş.

Simona şi echipa sa se pregătesc deja de marea competiţie de la Paris, care va avea loc anul viitor.

„Ne urmărim adeversarele pentru că ne place să ştim cum se antrenenază, dar nu contează pregătirea lor, contează doar pregătirea noastră şi modul în care noi ne desfăşurăm activitatea, atât la antrenamentele specifice, cât şi în timpul liber, pentru că şi atunci este foarte important să fim atente la ceea ce facem, pentru a nu ne scoate din ritm o accidentare sau câteva ore nedormite. Orice lucru contează acum şi lucrând la micile detalii este important să fim foarte atente”.

Cum reuşeşte România să se menţină la un nivel atât de înalt?

Deşi nu avem atât de multe baze sportive de pregătire, asemenea altor ţări mai dezvoltate, România reuşeşte să se menţină în topuri, atunci când vine vorba de campionatele de cantoaj.

„Cert este că suntem foarte talentaţi şi dornici de muncă, iar acesta este cel mai important lucru, fiindcă indiferent de faptul că nu avem aceleaşi condiţii ca adversarii noştri, noi ne dorim să-i învingem şi muncim mult pentru asta”, spune Simona Radiş.

România va avea prima pistă olimpică de canotaj

România va avea prima pistă olimpică de canotaj, unde sportivii noştri se vor putea antrena şi vor putea concura. În luna septembrie a acestui an, ţara noastră va găzdui Campionatul Balcanic, pe pista situată pe Lacul Pantelimon din Bucureşti.

„Doamna Elisabeta Lipă a muncit foarte mult şi s-a zbătut pentru acest vis şi în sfârşit va deveni realitate”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici