Prima pagină » Sport » România câștigă și al doilea meci de la Campionatul European de polo pe apă, cu Turcia. Urmează duelul pentru primul loc din grupă, cu Italia

România câștigă și al doilea meci de la Campionatul European de polo pe apă, cu Turcia. Urmează duelul pentru primul loc din grupă, cu Italia

Echipa națională a României de polo pe apă s-a impus la limită cu Turcia, scor 20-19, în al doilea meci din Grupa D de la Campionatul European, de la Belgrad (Serbia), partidă disputată marți seară. Tricolorii și-au asigurat, astfel, calificarea în faza grupelor principale.
România câștigă și al doilea meci de la Campionatul European de polo pe apă, cu Turcia. Urmează duelul pentru primul loc din grupă, cu Italia
sursă foto: European Aquatics
Petre Apostol
13 ian. 2026, 23:45, Sport

Echipa națională a României de polo pe apă a fost condusă după primul sfert, 4-5, însă a câștigat următoarele două sferturi, ambele cu 7-5.

Turcia a revenit, însă tricolorii au gestionat mai bine momentele decisive din final. Chiar dacă turcii s-a impus în ultimul sfert cu 4-2, echipa antrenată de Bogdan Rath a obținut a doua victorie consecutivă din grupă.

Principalii marcatori ai României au fost Vlad Georgescu, cu 5 goluri, Andrei Neamțu, cu 4, Tudor Fulea, cu 3, Francesco Iudean și Matei Luțescu, fiecare cu câte 2 goluri. Au mai punctat Prioteasa, Gheorghe, Belenyesi și Luncan, câte un gol fiecare.

Pentru Turcia s-au remarcat Caner, cu 6 goluri, și Duzenli, cu 5 reușite.

În primul meci al grupei, România a învins Slovacia cu 16-8, iar cu două victorii și 6 puncte este sigură de calificarea mai departe.

Următoarea adversară a tricolorilor este Italia, care s-a calificat și ea în grupele principale, după succesul cu Slovacia, marți seară, scor 17-12.

Ultima etapă a grupei D are loc joi. Meciul România – Italia este programat de la ora 16:15.

Primele trei clasate din fiecare dintre cele patru grupe se califică în faza grupelor principale.

În alte partide ale zilei de marți, Croația a învins Georgia, cu 18-7, iar Grecia a surclasat Slovenia, scor 23-8.