România-Cehia, scor 29-23, în grupa D la CM de handbal feminin. Tricolorele încheie pe locul doi

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Novi Sad, reprezentativa similară a Cehiei, cu scorul de 29-23 (14-7) în ultimul meci din grupa D, pe care o încheie pe locul secund, urmând a întâlni în optimi formaţia de pe locul trei din grupa C.

2030 afișări
Imaginea articolului România-Cehia, scor 29-23, în grupa D la CM de handbal feminin. Tricolorele încheie pe locul doi

România-Cehia, scor 29-23, în grupa D la CM de handbal feminin. Tricolorele încheie pe locul doi

Marcatoare:

România – Neagu 5 goluri, Marin 4, Pintea 3, Dincă 3, Chiper 3, Buceschi 3, Nechita 2, Pîrvuţ 1, Brădeanu 1, Ardean-Elisei 1, Perianu 1, Ciuciulete 1, Ţăcălie 1

Cehia – Luzumova 4 goluri, Keclikova 4, Knedlikova 3, Chrenkova 3, Kutlvasrova 3, Cerna 2, Vitkova 2, Hrbkova 1, Salcakova 1.

Jucătoarea meciului a fost aleasă portarul României, Paula Ungureanu, premiată de IHF.

Tot vineri, în grupa D s-au mai disputat partidele Tunisia-Australia 25-15 şi Ungaria-Germania 26-27.

Ca urmare, Germania încheie pe locul 1, neînvinsă, cu 10 puncte, urmată în clasament de România, cu 8, Ungaria, cu 6 şi Cehia, cu 4 – toate fiind calificate în optimi – plus Tunisia, 2 puncte, pe locul cinci, şi Australia, 0 puncte, pe 6.

Vineri sunt programate meciuri în toate cele patru grupe. Din grupa C sunt calificate deja în optimi Norvegia, Spania, Polonia şi Angola, indiferent de rezultatele de vineri, care însă vor stabili  clasamentul final şi programul partidelor din optimi cu echipele din grupa D.

Rezultatele obţinute de naţionala României în grupa D sunt următoarele: 27-17 cu Tunisia, 32-13 cu Australia, 23-26 cu Germania, 21-17 cu Ungaria şi 29-23 cu Cehia.

Meciurile din optimile de finală sunt programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.

Echipele clasate pe locurile 5-6 vor juca în continuare în President Cup, pentru clasarea finală pe locurile 17-24.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediţia din 2011 România clasându-se pe locul 13.

România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 şi 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediţia din 2001, locul 17.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă naţională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatelor Mondiale, începând cu 1957.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici