Evoluţia tricolorelor
Echipa Romaniei este compusă din: Eliza, Samara, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Irina Ciobanu. Antrenor: Viorel Filimon.
”Povestea europenelor a început cu dorinţa noastră declarată de a învinge toate obstacolele şi de a ne demonstra nouă înşine că suntem cei mai buni. Conştienţi de valoarea noastră, fără să fim însă aroganţi, ne-am propus să trecem de fiecare meci fără să ne subestimem adversarul, dar obligându-l prin joc să ne recunoască superioritatea. Aşa am ajuns în finală. În finala celei mai frumoase probe, proba pe echipe, cea care dă proiecţia unei imagini, ROMÂNIA! Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă care îmi este o a doua familie. HAI România!”, a declarat Beatrice Romanescu, PR & Marketing, Federaţia Română de Tenis de Masă.
În finala programată duminică, România va înfrunta echipa Germaniei, care a eliminat Olanda cu 3-2, după ce a fost condusă cu 1-0 şi 2-1. Germania are în componenţă două jucătoare de origine chineză, pe Shan Xiaona şi Han Ying.
Echipa feminină a României are trei titluri europene în palmares, dar ultimul a fost obţinut în urmă cu 12 ani. Germania a fost campioană la ultimele trei ediţii pe echipe, iar în total deţine 7 medalii de aur.
Citeşte şi: Sorana Cîrstea va juca împotriva japonezei Misa Eguchi în primul tur al Openului de la Seul
Citeşte şi: Probleme pentru noul stadion al lui Atletico Madrid care va fi inaugurat astăzi cu meciul Primera Division dintre Atletico Madrid şi Malaga
Citeşte şi: Dorinel Munteanu în presa din Germania, despre înlocuirea lui Daum la echipa naţională: Fotbalul e bolnav, sunt multe influenţe în România
Citeşte şi: Imaginea cu care marele Pele şi-a speriat fanii. Legenda fotbalului mondial a atras toate privirile pe aeroportul din New York
Citeşte şi: Dacă ai avea o maşină pe care nu ar fi nevoie să o realimentezi niciodată? BENZINA ar putea deveni istorie! A apărut combustibilul viitorului. Alimentezi o dată la 100 de ani.