România - Germania, scor 23-26, la CM de handbal feminin din Serbia

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, marţi, la Novi Sad, de reprezentativa similară a Germaniei, scor 26-23 (13-12), în cea de-a treia partidă din grupa D a Campionatului Mondial din Serbia.

607 afișări
Imaginea articolului România - Germania, scor 23-26, la CM de handbal feminin din Serbia

România-Germania, scor 23-26, la CM de handbal feminin din Serbia (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Jucătoarele române au fost conduse încă din debut, cu 4-1şi 8-4 (min. 16), fiind nevoite să "alerge" după egalare, 11-9 (min.24). Apărarea şi portarul Talida Tolnai au făcut faţă cu greu liniei de 9 metri germane, dar treptat ofensiva României a reuşit să contracareze, 12-11 (min. 27).

Finalul primei reprize cu Germania a animat tribunele, mult mai populate ca în precedentele două zile. Jucătoarele au simţit diferenţa, dar nu au reuşit egalarea la ultimul atac înaintea pauzei, 13-12, pentru Germania.

Debutul reprizei secunde nu a fost fast pentru handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici, care au primit trei goluri în trei minute, 16-12. Dominaţia Germaniei a continuat, 19-14 (min. 34), antrenorul Tadici certându-şi jucătoarele la time-out: "S-au dus din nou la cinci goluri, ce faceţi?", tehnicianul primind şi un cartonaş galben pentru comentarii la adresa arbitrajului.

În pofida unui joc ambiţios, 21-18 (min. 47) şi 25-23 (min. 58), tricolorele nu au reuşit să remonteze până la final, plătind tribut unei impulsivităţi în atac, dar şi apărării prea lejere în momente importante ale jocului.

Portarul Germaniei, Clara Woltering, a fost şi ea un obstacol aproape imposibil de trecut pentru handbalistele românce. La rândul său, portarul Paula Ungureanu, intrată pe teren când mai erau 13 minute din joc, s-a remarcat, însă a fost tardiv. Scor final: 26-23.

Marcatoare:

România – Nechita 6 goluri, Neagu 4, Perianu 3, Marin 3, Ciuciulete 3, Brădeanu 2, Ardean-Elisei 1, Manea 1

Germania – Muller 11 goluri, Naidzinavicius 4, Steinbach 4, Nadgornaja 3, Augsburg 2, Althaus 1, Loeper 1.

Tricolorele au câştigat anterior meciurile cu Tunisia, scor 27-17 şi cu Australia, scor 32-13, iar după trei etape rămân cu 4 puncte.

În primul meci de marţi din grupa D, Cehia-Tunisia 28-24. Ultima partidă a zilei în grupa României este cea dintre Ungaria şi Australia.

Programul în continuare al meciurilor din grupa D, din care face parte şi naţionala României, este următorul:

12 decembrie: Australia - Cehia, Germania - Tunisia, România - Ungaria (20.15);

13 decembrie: Tunisia - Australia, Ungaria - Germania, România - Cehia (20.15).

Echipa României va juca la Novi Sad până în optimile de finală.

Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediţia din 2011 România clasându-se pe locul 13.

România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 şi 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediţia din 2001, locul 17.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă naţională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatelor Mondiale, începând cu 1957.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici