ROMÂNIA-TURCIA: FRF anunţă că s-au vândut numai 15.000 de bilete. De unde şi între ce ore vă puteţi achiziţiona bilete

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că pentru meciul României cu Turcia s-au vândut doar aproximativ 15.000 de bilete, astfel că jucătorii şi staful tehnic fac un apel către fani pentru a merge, marţi, pe Arena Naţională, să susţină prima reprezentativă.

14911 afișări
Imaginea articolului ROMÂNIA-TURCIA: FRF anunţă că s-au vândut numai 15.000 de bilete. De unde şi între ce ore vă puteţi achiziţiona bilete

ROMÂNIA-TURCIA: FRF anunţă că s-au vândut numai 15.000 de bilete. De unde şi între ce ore vă puteţi achiziţiona bilete (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Din păcate, biletele pentru decisivul joc de mâine (n.r. - marţi), de la ora 21.00, pe Arena Naţională, contra Turciei, nu s-au epuizat. Dimpotrivă, până în momentul de faţă nu au fost achiziţionate decât aproximativ 15.000 de bilete, iar jucătorii şi componenţii staff-ului tehnic al echipei noastre naţionale fac un nou apel către suporterii tricolorilor, care şi-au încurajat atât de frumos favoriţii în jocul cu Ungaria, să vină la stadion, mâine (n.r. - marţi), în număr cel puţin la fel de mare. Vineri, internaţionalii români i-au simţit pe fani alături de ei şi ştiu că împreună vom putea face, pe 10 septembrie, pasul decisiv către play-off", se arată în comunicatul postat pe frf.ro.

FRF precizează că astăzi casele de bilete ale Arenei Naţionale (Bulevardele Basarabia şi Pierre de Coubertin, precum şi strada Maior Ion Coravu) vor fi deschise între orele 11.00-19.00. Marţi, în ziua meciului, casele de bilete din Bulevardul Pierre de Coubertin şi cele din strada Maior Ion Coravu vor fi deschise de la ora 11.00 până la ora 19.00, iar cele din Bulevardul Basarabia între orele 11.00-17.00. În plus, în intervalul orar 11.00-19.00, bilete vor putea fi achiziţionate şi de la Recepţia Casei Fotbalului, intrarea făcându-se doar prin strada Sergent Vasile Şerbănică. Sunt disponibile bilete la toate categoriile de preţuri (20, 40, 80, 160, 400, 600 şi 800 de lei).

"Vă aşteptăm la Arena Naţională, mulţumindu-vă pentru atmosfera creată la meciul contra Ungariei şi pentru modul în care îi veţi purta pe tricolori spre victorie şi mâine seară!", mai scrie FRF pe site-ul oficial.

România a învins, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Ungariei, în grupa D de calificare la Cupa Mondială, meci la care au asistat 41.405. Următorul meci al naţionalei României va avea loc, marţi, de la ora 21.00, tot pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Turciei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici