România va fi reprezentată de 24 de sportivi la FOTE-2015

România va fi reprezentată de 24 de sportivi la cea de-a XII-a ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie rezervată tinerilor între 14 şi 18 ani, ce va fi găzduită în premieră de două regiuni din ţări diferite, Vorarlberg (Austria) si Liechtenstein.

260 afișări
Imaginea articolului România va fi reprezentată de 24 de sportivi la FOTE-2015

România va fi reprezentată de 24 de sportivi la FOTE-2015 (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al COSR, cei 24 de români vor participa la şase din cele opt discipline sportive la care se va concura.

Echipa olimpică a României va fi formată din şapte biatlonişti (patru baieţi şi trei fete), cinci sportivi (trei băieţi şi două fete) care se vor întrece la sărituri cu schiurile şi tot cinci sportivi (trei băieţi şi două fete) care vor fi înscrişi la schi fond. Patru sportivi (doi băieţi şi două fete) vor lua startul la schi alpin, un băiat la snowboard, iar la patinaj artistic vor evolua un băiat şi o fată.

Deocamdată, din lotul olimpic extins fac parte 33 de sportivi (19 băieţi şi 14 fete). Dintre aceştia, până la 8 ianuarie 2015, vor fi selecţionaţi cei 24 de componenţi ai echipei României care va participa la FOTE Vorarlberg-Liechtenstein, între 25 şi 30 ianuarie 2015.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici