- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (18.12.2015, 23:37)
- Adina Oşan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România, ÎNVINSĂ de Norvegia în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după prelungiri. "Tricolorele" vor întâlni Polonia în finala mică
Naţionala de handbal feminin a României a ratat, vineri, calificarea în finala CM, după ce a fost învinsă în cea de-a doua semifinală a zilei de campioana olimpică, Norvegia, scor 35-33 după prelungiri (17-14, 27-27), tricolorele urmând a întâlni, duminică, pentru medalia de bronz, echipa Poloniei.
41058 afișări
România, ÎNVINSĂ de Norvegia în semifinalele Campionatului Mondial de handbal, după prelungiri. "Tricolorele" vor întâlni Polonia în finala mică (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)
Pentru România au marcat Neagu 8 goluri, Manea 6, Nechita 6, Buceschi 4, Ardean-Elisei 3, Geiger 3, Perianu 2, Brădeanu 1, iar pentru Norvegia au înscris Mork 8 goluri, Kristiansen 6, Oftedal 6, Loke 5, Herrem 4, Skogrand 2, Alstad 2, Kurtovici 1, Solberg 1.
În prima semifinală de vineri, Olanda a învins Polonia, cu 30-25 (15-8), astfel că, duminică, de la ora 15.45, în finala mică, se vor duela învinsele din semifinale, adică Polonia şi România, iar pentru trofeul mondial vor lupta, de la ora 18.15, învingătoarele Olanda şi Norvegia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei
-
După Germania şi Cehia, o altă ţară europeană acuză Rusia că a atacat-o cibernetic: S-a aflat şi ea printre ţintele APT28
-
Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Urmează să fie adusă în această seară în România
Polonia este antrenată de tehnicianul campioanei României, CSM Bucureşti, danezul Kim Rasmussen.
Tot duminică se vor juca şi meciurile pentru clasarea finală pe locurile 5-6, între Rusia-Danemarca, respectiv pe locurile 7-8, între Franţa-Muntenegru, în urma rezultatelor de vineri dintre Franţa-Rusia 25-31 (8-15) şi Muntenegru-Danemarca 20-28 (11-15).
România s-a calificat în semifinale după ce a încheiat pe locul 4 în grupa D, apoi a eliminat campioana mondială en-titre, Brazilia, în optimi, cu 25-22, iar în sferturi a trecut de ţara gazdă a CM, Danemarca, scor 31-30, după prelungiri.
România şi Norvegia au jucat şi în grupa D, tricolorele fiind învinse atunci cu 22-26 (10-13) de multipla campioană europeană, mondială şi olimpică. Echipa României a învins ultima dată Norvegia la Campionatul European din 2000 (scor 26-22).
Tricolorele au jucat o semifinală de Campionat Mondial după opt ani, în 2007 ele încheind competiţia pe locul 4, iar într-o finală CM revin după 10 ani, în 2005 obţinând medalia de argint în faţa Rusiei (scor 23-28).
Echipa României este calificată deja la turneele preolimpice, preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, declarând pentru MEDIAFAX că, dacă tricolorele nu vor câştiga titlul mondial, caz în care s-ar califica direct la JO de la Rio, România ”este interesată şi are dreptul prin regulament” să organizeze unul din cele trei turnee, programate între 18-20 martie 2016. Acest turneu preolimpic organizat de România ar urma să se desfăşoara la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.
Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate între 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice şi gazdele acestora vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.
La JO de la Rio din 2016 sunt deja calificate Brazilia (naţiune gazdă), Norvegia (campioană europeană 2014), Angola (câştigătoarea turneului din Africa), Argentina (câştigătoarea Jocurilor Pan Americane) şi Coreea de Sud (câştigătoarea turneului din Asia). Acestor cinci echipe li se va alătura campioana mondială din 2015, iar celelalte şase locuri disponibile la JO vor fi ocupate de primele două clasate în fiecare din cele trei turnee preolimpice.
La ediţia din 2013, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima medalie mondială – argint – datând din 2005.
Echipa României este singura din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial.
La ediţia din 2013, titlul mondial a fost cucerit de Brazilia.
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Citește pe www.zf.ro: Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
PROSPORT.RO
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe