Roni Levi demisionează de la Steaua

Preşedintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, vineri, la sosirea echipei din Cipru, că antrenorul Roni Levi şi-a anunţat demisia după remiza înregistrată cu AEK Larnaca, scor 1-1, în Grupa J a Ligii Europa

701 afișări
Imaginea articolului Roni Levi demisionează de la Steaua

Roni Levi demisionează de la Steaua (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

"Domnul Levi şi-a anunţat demisia chiar pe aeroport în Cipru. Este păcat, este un om extraordinar şi un antrenor bun. Din păcate, nu a fost ajutat nici de băieţi. Levi a încercat, rezultatele nu l-au ajutat însă şi cred că mare parte din vină o au şi băieţii. Cu siguranţă, după atâtea rezultate negative trebuia un şoc la echipă. Sperăm să fie unul benefic. Au încercat câţiva băieţi să-l întoarcă din drum, dar era convins de decizia pe care a luat-o. Trecem printr-o perioadă slabă, jocul de aseară a arătat acest lucru. Am pierdut două puncte cu o echipă foarte slabă", a spus Duckadam.

Întrebat dacă ar trebui să demisioneze şi mangerul general Mihai Stoica, deoarece el l-a adus pe Levi la Steaua, Duckadam a răspuns: "Este problema patronului, el trebuie să dea acest răspuns. Eu sunt prea mic".

Aeronava steliştilor a ajuns în jurul orei 3.30 pe aeroportul Aurel Vlaicu. Levi nu a dorit să facă declaraţii, urmând să suţină vineri o conferinţă de presă.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că doreşte să-l schimbe din funcţie pe antrenorul Roni Levi, după meciul pe care echipa sa l-a terminat la egalitate, scor 1-1, cu AEK Larnaca, în Liga Europa, şi că este posbil să-l numească în loc pe Ilie Stan.

Iniţial, Roni Levi a declarat, joi, după meciul de la Nicosia, că nu se teme pentru postul său, însă probabil că israelianul a decis să demisioneze după ce a aflat de criticile formulate la adresa sa de patron.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici