"Sacul fără fund are un scop". De ce aruncă Arabia Saudită cu bani în Ronaldo, Messi, F1, WWE? Iată ce este "sportswashing-ul"

Arabia Saudită a cheltuit cel puţin 6,3 miliarde de dolari în contracte sportive de la începutul anului 2021 ( un interval de aproximativ doi ani jumătate), de patru ori suma anterioară cheltuită într-o perioadă de şase ani, în ceea ce criticii au catalogat drept un efort de a distrage atenţia de la situaţia sa în materie de drepturile omului.

6960 afișări
Imaginea articolului "Sacul fără fund are un scop". De ce aruncă Arabia Saudită cu bani în Ronaldo, Messi, F1, WWE? Iată ce este "sportswashing-ul"

"Sacul fără fund are un scop". De ce aruncă Arabia Saudită cu bani? Iată ce este "sportswashing-ul"

Arabia Saudită a desfăşurat miliarde din Fondul său de investiţii publice în ultimii doi ani şi jumătate, potrivit unei analize realizate de The Guardian, cheltuind pentru sport la o scară care a schimbat complet golful profesionist şi a transformat piaţa internaţională de transferuri pentru fotbal.

Luni, clubul saudit Al Hilal a depus o ofertă record pentru Kylian Mbappe, despre care se înţelege că ar valora 300 de milioane de euro.

Investiţia de 6,3 miliarde de dolari în doi ani şi puţin este echivalentă cu PIB-ul unor ţări mici precum Liechtenstein sau Muntenegru. Este clar o schimbare de tactică dup ce Arabia Saudită a cheltuit 1,5 miliarde de dolari în perioada 2014 - 2021.

Grupurile de apărare a drepturilor, inclusiv Grant Liberty, Amnesty International şi Human Rights Watch, numesc aceste cheltuieli "sportswashing" - finanţarea unor evenimente sportive de mare renume pentru a distrage atenţia de la situaţia precară a drepturile omului.

"Anterior, personalităţi şi mărci sportive au respins ofertele Arabiei Saudite din cauza abuzurilor bine documentate ale acesteia în domeniul drepturilor omului", a precizat Grant Liberty.

"Cu toate acestea, a avut loc o schimbare îngrijorătoare în ceea ce priveşte poziţia morală, deoarece acum se acceptă acorduri lucrative în ciuda încălcărilor continue şi în curs de deteriorare."

Maşinăria de "sportswashing" cuprinde de la aducerea de jucători cu renume precum Ronaldo, Benzema, N'Golo Kanté, la plătirea unor jucători precum Messi cu scopul ca aceştia să promoveze ţara. Lionel Messi ar fi primit 25 de milioane de dolari de la autoritatea de turism din Arabia Saudită pentru promovarea ţării, inclusiv pentru că a postat pe reţelele de socializare despre călătoriile sale fastuoase în peninsulă.

Acţiunile saudiţilor nu se rezumă doar la fotbal ci cuprind lucruri precum circuitul de golf, Formula 1, WWE, dar şi meciuri de box.

Acţiunile nu se rezumă doar la aducerea de evenimente în ţară. Cu ajutorul Fondul său de investiţii publice, ţara a cumpărat de la cluburi de fotbal la participaţii în echipe de F1 şi a încercat chiar să cumpere gigantul american WWE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici