Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA - GALERIE FOTO

Echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA, învingând, miercuri, după prelungiri, scor 2-1 (1-1, 1-1), formaţia germană Werder Bremen, într-un meci disputat pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

462 afișări
Imaginea articolului Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA - GALERIE FOTO

Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Cupa UEFA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

Pentru Şahtior au marcat Luiz Adriano '25 şi Jadson '97, în timp ce pentru Werder a înscris Naldo '35.

Şahtior a deschis scorul în minutul 25 prin Luiz Adriano, care a scăpat singur cu Tim Wiese şi a înscris peste portarul de la Werder.

Werder a egalat zece minute mai târziu prin Naldo, care a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, iar portarul Andrei Pyatov nu a reuşit să reţină.

Şahtior a marcat din nou în minutul 97, prin brazilianul Jadson, care a înscris după o pasă de la Srna.

În minutul 119, Pizarro a marcat pentru Werder, însă golul a fost anulat pentru fault în atac.

Şahtior: 30. Pyatov - 33. Srna, 5. Kucher, 27. Şigrinski, 26. Raţ - 11. Ilsinho (19. Gai '100), 18. Lewandonwski, 7. Fernandinho, 22. Willian - 8. Jadson (4. Duljaj '112 ) - 17. Adriano (21. Gladki '90). Antrenor: Mircea Lucescu

Werder Bremen: 1. Wiese - 8. Fritz (3. Pasanen '95), 15. Prödl, 4.Naldo, 2.Boenisch - 25. Niemeyer (16. Tziolis '103), 22. Frings, 6. Baumann, 11. Ozil - 24. Pizarro, 9. Rosenberg (14. Hunt '78). Antrenor: Thomas Schaaf

Cartonaşe galbene: Srna '57, Lewandonwski '77, Ilsinho '87 / Frings '45+1, Fritz '80, Tziolis '115, Boenisch '120

Arbitri: Luis Medina Cantalejo (centru) - Jesus Calvo Guadamuro, Roberto Diaz Perez Del Palomar (asistenţi) - Alfonso Perez Burrull (rezervă), toţi din Spania

Lucescu şi Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României

Antrenorul Mircea Lucescu şi fundaşul Răzvan Raţ au purtat câte un drapel al României cu ocazia ceremoniei în care au primit trofeul Cupei UEFA.

Jucătorii echipei Şahtior Doneţk şi oficialii grupării ucrainene au primit medaliile şi trofeul din mâinile preşedintelui forului continental, Michel Platini.

Lucescu şi jucătorii formaţiei Şahtior au fost felicitaţi şi de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, prezent la tribuna oficială a stadionului Şukru Saracoglu din Istanbul.

După primirea trofeului, jucătorii şi oficialii echipei ucrainene au coborât pe peluza arenei din Istanbul, pentru poza oficială şi pentru a arăta trofeul fanilor care au asistat la finala Cupei UEFA. Pe peluză a fost prezent şi patronul clubului Şahtior, Rinat Ahmetov, care l-a felicitat şi s-a fotografiat cu Mircea Lucescu.

La meciul disputat la Istanbul a fost prezent şi selecţionerul României, Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, precum şi soţia antrenorului.

Prima echipă ucraineană care câştigă Cupa UEFA

Şahtior Doneţk a devenit prima echipă ucraineană care câştigă Cupa UEFA, după ce formaţia pregătită de Mircea Lucescu a învins echipa Werder Bremen.

Şahtior s-a impus în ultima finală a Cupei UEFA, competiţie care de anul viitor se va numi Liga Europa. Şahtior Doneţk a urmat unei alte echipe din Estul Europei, Zenit Sankt Petersburg, câştigătoarea de anul trecut.

Până la victoria din finală, Şahtior, care a venit din grupele Ligii Campionilor, a trecut de Tottenham (Anglia), ŢSKA Moscova (Rusia), Olympique Marseille şi Dinamo Kiev.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici