Sakkari şi Badosa s-au calificat în a doua semifinală de la Indian Wells

  • Turneul feminin de Indian Wells şi-a stabilit joi seara şi combatantele celei de a doua semifinale.
  • Maria Sakkari a învins-o pe Elena Rybakina cu 7-5, 6-4 şi o va înfrunta vineri noaptea pe Paula Badosa, după ce campioana în exerciţiu a învins-o pe Veronika Kudermetova cu 6-3, 6-2.
326 afișări
Imaginea articolului Sakkari şi Badosa s-au calificat în a doua semifinală de la Indian Wells

FOTO Twitter

Maria Sakkari (6 WTA) a revenit de la 4-1 în primul set, beneficiind de ce 20 de greşeli neforţate ale adversarei sale din Kazahstan şi a preluat definitiv conducerea în setul al doilea, când a salvat patru mingi de break pentru a conduce cu 2-0.

Sakkari, a şasea favorită, a pecetluit victoria atunci când Rybakina a ratat o lovitură de dreapta, după ce salvase alte două mingi de meci. Jucătoarea greacă ajunge astfel în a 20-a semifinală a carierei şi a treia consecutivă din acest an.

„Am avut un început dificil", a declarat Sakkari reporterilor, citată de Reuters.

„Am fost un pic nervoasă. Dar apoi am avut încredere în jocul meu. Am ştiut că, dacă reuşesc un rebreak, voi reveni în meci. Câştigând multe mingi după ce am fost condusă cu 4-1, mi-a dat o şansă bună".

Pentru Sakkari urmează o confruntare cu spaniola Badosa, care a câştigat primul său meci împotriva rusoaicei Kudermetova în cele patru întâlniri directe.

Badosa a făcut break devreme pentru un avantaj de 3-1 şi a salvat şi o minge de rebreak pentru a câştiga primul set.

Spaniola a a făcut din nou break în debutul setului secund, iar Kudermetova nu a reuşit să îşi ajusteze jocul de retur, pentru a încerca să recupereze dezavantajul.

„Cred că acest teren este magic pentru mine", a declarat Badosa la interviul de pe teren după ce a ajuns la 10 meciuri consecutive câştigate la Indian Wells.

Badosa a câştigat singura întâlnire împotriva lui Sakkari, în noiembrie, la Guadalajara.

„Mâine va fi un meci între două luptătoare", a spus Badosa.

„O respect cu adevărat şi sper ca mâine să avem un meci foarte bun.”

Învingătoarea va înfrunta în finala turneului WTA 1000 pe câştigătoarea celei de a doua semifinale dintre Simona Halep şi Iga Swiatek.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici