Sandu: Dacă Piţurcă nu acceptă nici 300.000 de euro ne vom judeca

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că membrii Comitetului Executiv au decis ca suma pe care directorul general Ionuţ Lupescu să i-o propună lui Victor Piţurcă pentru rezilierea contractului să se mărească la 300.000 de euro.

12 afișări
Imaginea articolului Sandu: Dacă Piţurcă nu acceptă nici 300.000 de euro ne vom judeca

Sandu: Dacă Piţurcă nu acceptă nici 300.000 de euro ne vom judeca

Suma pe care FRF i-o oferă selecţionerului Victor Piţurcă pentru rezilierea de comun acord a crescut cu 50.000 de euro, după ce antrenorul i-a solicitat lui Lupescu suma de 500.000 de euro, atât cât este stipulat în clauza pentru rezilerea unilaterală a contractului. "Membrii Comitetului Executiv, respectiv domnul Dragomir, au propus să fim de acord cu suma de 300.000 de euro pe care domnul Lupescu să i-o ofere. Dacă nu, ne vom judeca conmform legislaţiei muncii. S-a votat pentru, cu două abţineri, iar când va veni domnul Lupescu în ţară se va duce să-i facă această propunere", a declarat Sandu.

Oficialul FRF consideră că Mircea Lucescu a ajuns la un nivel la care ar trebui să accepte postul de selecţiner al echipei naţionale. "Ionuţ Lupescu este la Marsilia unde va discuta cu Lucescu. La 64 de ani, cât are Mircea Lucescu acum, cred că şi profesional, şi financiar este la satisfacţia majoră. Cred că ar putea să preia echipa naţională. Depinde şi de ce planuri are Lucescu", a mai spus Sandu.

Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu nu a ajuns la nicio înţelegere cu selecţionerul Victor Piţurcă privind oferta de 250.000 de euro care i-a fost făcută pentru întreruperea contractului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici