Sebastian Coe va candida la preşedinţia IAAF: Am considerat că e perioada potrivită pentru a-mi anunţa candidatura

Fostul atlet Sebastian Coe, aflat în aceste zile la Bucureşti, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Ateltism (IAAF), for al cărui vicepreşedinte este în prezent, în cadrul unui interviu acordat L'Equipe, care va va fi publicat joi.

94 afișări
Imaginea articolului Sebastian Coe va candida la preşedinţia IAAF: Am considerat că e perioada potrivită pentru a-mi anunţa candidatura

Sebastian Coe va candida la preşedinţia IAAF (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), Sir Sebastian Coe, a declarat, joi, la Muzeul Olimpic din cadrul COSR, că a considerat că e perioada potrivită pentru a-şi anunţa candidatura la preşedinţia forului mondial al atletismului.

"Voi candida. Este o decizie luată pentru sport, iar sportul va lua această decizie în august la Beijing. Atletismul m-a modelat ca om şi am spus tot timpul că dacă voi avea posibilitatea să aranjez viitorul atletismului, atunci o voi face. Am considerat că e perioada potrivită pentru a-mi anunţa candidatura", a declarat Coe.

Fostul atlet, aflat în aceste zile la Bucureşti, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Federaţiei Internaţionale de Ateltism (IAAF), for al cărui vicepreşedinte este în prezent, în cadrul unui interviu acordat L'Equipe, publicat joi.

Coe, 58 de ani, dublu campion olimpic în proba de 1.500 de metri şi dublu vicecampion olimpic la 800 de metri, a condus Comitetul de organziare a JO de la Londra din 2012.

Sebastian Coe, preşedinte al comitetului olimpic britanic, va candida pentru postul pe care îl va lăsa liber actualul conducător al IAAF, senegalezul Lamine Diack, în vârstă de 81 de ani, care se va retrage în august 2015, după 16 ani petrecuţi la şefia forului.

Vicepreşedintele IAAF a primit din partea preşedintelui COSR, Alin Petrache, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Colanul Olimpic.

"Am o recunoştinţă specială pentru că ultima mea participare la Jocurile Olimpice a fost în 1984 şi vă spun cât de importantă pentru mişcarea olimpică a fost România la acele jocuri. Erau perioade dificile, dar sportul a mers mai departe şi s-a ridicat deasupra politicii. COSR are o istorie mândră, iar sportivii şi-au adus contribuţia la mişcarea olimpică, în special atleţii. Acum sunt în poziţia să vă mulţumesc pentru distincţie. Acum trebuie doar să le opresc pe fetele mele să o poarte în cluburi. Dar sunt flatat şi onorat. Veniţi la Londra să ne vizitaţi în curând şi s-ar putea să găsesc ceva asemănător pe care să îl purtaţi", a spus lordul Coe.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alin Petrache, consideră că sportul românesc are nevoie de un punct de plecare pentru a redeveni cunoscut în lume. "Cu siguranţă este o onoare pentru noi. Cine nu cunoaşte această mare glorie a atletismului mondial? E o onoare şi nu puteam rata această ocazie de a-l onora aşa cum se cuvine în Casa Olimpică. Aşa cum am mai spus, ar trebui să punem bazele, să plecăm de la un punct zero. Noi îl vom alege, aşa cum am decis împreună cu federaţiile care vor participa la Jocurile Olimpice. Propun un pact pentru sportul românesc, pe 10-20 de ani, aşa cum au făcut toate ţările europene. Trebuie să investim în infrastructură, şi pentru a avea un sport aşa cum a avut România, trebuie să investim în copii noştri. Cu siguranţă se vor găsi bani, trebuie să se găsească bani. Medaliile sunt de fapt poziţionarea României pe harta Occidentului", a afirmat Petrache.

La festivitatea organizată la Muzeul Olimpic au participat membrii Comitetului Executiv al COSR, precum şi aproximativ 70 de personalităţi din România şi din străinătate, invitate de către Federaţia Română de Atletism (FRA).

Evenimentul a fost organizat de COSR în cadrul acţiunii iniţiate de către FRA, care se intitulează "A IV-a Gală a Atletismului Balcanic" ("The 4th Balkan Athletics Gala 2014"), sub egida Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism (ABAF).

În cursul dimineţii de joi, Coe a vizitat Şcoala Generală numărul 190 "Marcela Peneş", unde a premiat mai mulţi copii, după care a dat autografe celor prezenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici