Selecţionerul Macedoniei: Meciul cu România este o mare provocare pentru noi

Selecţionerul Macedoniei, Mirsad Jonuz, a declarat că meciul amical cu echipa României este o mare provocare, "tricolorii" având un stil de joc asemănător cu al Slovaciei, primul adversar din preliminariile CE 2012, informează cotidianul macedonean Utrinski Vesnik.

15 afișări
Imaginea articolului Selecţionerul Macedoniei: Meciul cu România este o mare provocare pentru noi

Selecţionerul Macedoniei: Meciul cu România este o mare provocare pentru noi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În meciul cu România le voi da şansa să joace şi celor care nu au fost folosiţi în amicalul cu Azerbaidjan, aşa că, foarte probabil, vor intra în teren: Pacovski - Popov, Noveski, Lazarevski, Georgievski, Ibrahimi, Grozdanovski, Trickovski, Gjurovski, Despotovski, Ristici. Le voi cere jucătorilor mei un fotbal ofensiv, stilul românilor este asemănător cu cel al Slovaciei, echipă pe care o vom întâlni în debutul preliminariilor Euro 2012. România este o mare provocare pentru noi şi ne-am pregătit serios pentru acest meci. Stilul ei de joc corespunde cu cel al Slovaciei şi Armeniei, viitoare adversare în preliminarii", a spus Jonuz.

Cotidianul Utrinski Vesnik a notat că România este "o mai veche cunoştinţă, care a administrat înfrângeri pe linie Macedoniei": "Suntem capabili să-i întoarcem serviciul măcar o dată?".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici