Serena Williams, eliminată de la Roland Garros. A fost întrebată dacă va mai juca pe zgura pariziană

  • Serena Williams se opreşte la Paris după doar patru jocuri.
  • Elena Rybakina a învins-o duminică în două seturi.
  • Sportiva din SUA rămâne cu 23 de titluri de Mare Şlem în palmares.
3787 afișări
Imaginea articolului Serena Williams, eliminată de la Roland Garros. A fost întrebată dacă va mai juca pe zgura pariziană

Serena Williams

Surpriză pe tabloul feminin de simplu de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

Serena Williams a fost trimisă acasă, duminică seară, de Elena Rybakina. Rusoaica născută la Moscova, dar reprezentând Kazahstan, s-a impus cu 6-3, 7-5, în turul 4 al competiţiei (optimile de finală).

Meciul a durat o oră şi 17 minute. Atât i-a luat favoritei 21 să o depăşească pe favorita 7 a întrecerii.

La conferinţa de presă de la finalul jocului, Serena a fost întrebată dacă acesta a fost ultima sa apariţie la Roland Garros.

Sportiva s-a eschivat. ”Nici nu m-am gândit la asta. În acest moment, am alte lucruri în cap, dar nu asta. Nu mă gândesc nici măcar la Wimbledon. Mă întorc acasă, apoi voi analiza ce se va întâmpla la Londra”, a comentat jucătoarea stabilită la Miami - Florida.

În vârstă de 39 de ani, Serena Williams se apropie de finalul carierei. Are în palmares 23 de titluri de Mare Şlem, dintre care trei au fost câştigate la Roland Garros, 2002, 2013 şi 2015, dar continuă să alerge după recordul deţinut de Margaret Court (24 de titluri majore).

Crescută pe hard-ul american, Serena Williams nu se ”împacă” deloc cu o suprafaţă lentă precum zgura, dar şansele sale ar putea creşte la Wimbledon, pe iarba londoneză, mai ales că unde dintre favorite, japoneza Naomi Osaka, nu s-a decis dacă va lua startul. Ultimul turneul de Grand Slam al anului se va juca în SUA.

Serena Williams a câştigat doar din tenis, fără sumele prevăzute în contractele de publicitate, suma de 94.253.246 €.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici