Sezonul adolescentelor în tenis. La 18 ani, Clara Tauson a câştigat primul turneu din carieră

  • Jucătoarea daneză Clara Tauson, în vârstă de 18 ani (70 WTA), s-a impus duminică în finala turneului de tenis WTA 250 de la Luxemburg, învingând în finală pe letona Jelena Ostapenko, favorita numărul 3 a turneului şi numărul 30 mondial.
  • Daneza câştigă primul turneu WTA din carieră.
445 afișări
Imaginea articolului Sezonul adolescentelor în tenis. La 18 ani, Clara Tauson a câştigat primul turneu din carieră

Sezonul adolescentelor în tenis. La 18 ani, Clara Tauson a câştigat primul turneul din carieră

Este sezonul adolescentelor în tenisul mondial. Clara Tauson s-a impus în faţa jucătoarei letone în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-4, după două ore şi 5 minute, obţinând primul succes într-un turneu din circuitul profesionist de tenis feminin.

Tauson a câştigat primul set cu 6-3, reuşind două break-uri, la 1-1 şi 5-3, pentru ca apoi să cedeze setul secund după 48 de minute, Ostapenko realizând beak-ul la 3-3.

În setul decisiv, Tauson a pierdut pe propriul serviciu, la 1-1, dar a recuperat imediat cu rebreak (2-2). S-a mers cap la cap până la 4-4, apoi Tauson şi-a câştigat serviciul şi a făcut un ultim game perfect, câştigat la 15, pe serviciul adversarei.

În urma câştigării trofeului luxemburghez, Tauson va face un salt de 28 de locuri în clasamentul WTA, până pe locul 52, şi va fi recompensată cu 280 puncte şi 23.548 euro.

Anterior acestui succes, daneza a mai disputat finala turneului de la Chicago, în care a fost învinsă de Emma Răducanu. Clara Tauson se afla în acel moment pe locul 101 mondial, în timp ce Emma Răducanu era pe 171.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici