Sichitiu: Nu aş refuza o ofertă de la Universitatea Craiova

Oficialul FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că nu ar refuza o ofertă de la Universitatea Craiova, grupare al cărei imn cântat de suporteri sâmbătă, i-a adus lacrimi de emoţie.

15 afișări
Imaginea articolului Sichitiu: Nu aş refuza o ofertă de la Universitatea Craiova

Sichitiu: Nu aş refuza o ofertă de la Universitatea Craiova (Imagine: Mediafax Foto)

Fostul antrenor de la Extensiv Craiova, echipă pe care a promovat-o în prima ligă, a declarat că o eventuală mutare a sa la Universitatea Craiova depinde de oferta conducerii grupării oltene.

"Sunt oltean si normal că nu aş refuza Universitatea Craiova. Acum ar depinde şi de dorinţa celor de acolo, dar şi de ofertă. Aş dori ca experienţa mea acumulată ca antrenor la şase turnee finale dar şi în străinătate să o pun în practică la un club cum este Craiova. Am rămas impresionat de ce s-a realizat aici, datorită domului Mititelu. Stadionul este unul european, cred că a luat-o înaintea echipei. Vreau să spun că sâmbată seara, în momentul în care tot stadionul cânta imnul echipei, mi-au dat lacrimile", a spus Sichitiu, la Radio Oltenia Craiova.

Formaţia Universitatea Craiova a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor de 0-0, în faţa echipei Rapid Bucureşti, într-o partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici