Simona Halep a urcat 20 de locuri în clasamentul WTA, după calificarea în semifinalele turneului de la Roma

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a acces până în semifinalele turneului Masters de la Roma, a urcat 20 de locuri în clasamentul WTA, dat publicităţii, luni, aflându-se acum pe poziţia 44, cu 1.330 de puncte.

293 afișări
Imaginea articolului Simona Halep a urcat 20 de locuri în clasamentul WTA, după calificarea în semifinalele turneului de la Roma

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Simona Halep, venită din calificări, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-0, de liderul mondial Serena Williams, în semifinalele turneului de la Roma. Românca a fost considerată revelaţia turneului de la Roma, informează wtatennis.com.

În clasamentul WTA, Sorana Cîrstea se menţine pe locul 26, fiind cel mai bine clasată româncă, cu 1.595 de puncte. Monica Niculescu a coborât trei locuri, până pe 49, cu 1.255 de puncte, în timp ce Irina-Camelia Begu a coborât de pe 52 pe 53 (1.139 de puncte).

Alexandra Cadanţu, finalistă la turneul ITF de la Praga, a urcat de pe locul 102 pe 90, cu 743 de puncte.

Între primele 200 de jucătoare din lume se mai numără Andreea Mitu, în urcare de pe locul 178 pe 174, cu 358 de puncte, şi Edina Gallovits-Hall, în coborâre de pe 193 pe 194, cu 309 de puncte.

În clasamentul WTA de dublu, Monica Niculescu a urcat de pe locul 63 pe 55, cu 1.700 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe 67 pe 69, cu 1.410 de puncte.

Liderul mondial este în continuare Serena Williams, care s-a impus, duminică, la Roma, al 51-lea titlu din carieră.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 11.620 puncte

2. Maria Şarapova (Rusia) 10.015

3. Victoria Azarenka (Belarus) 9.005

4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.475

5. Sara Errani (Italia) 5.835

6. Na Li (China) 5.335

7. Petra Kvitova (Cehia) 5.175

8. Angelique Kerber (Germania) 5.135

9. Samantha Stosur (Australia) 3.645

10. Caroline Wozniacki (Danemarca) 3.625.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici