Simona Halep e în semifinală la Transylvania Open unde o aşteaptă pe Emma Răducanu

Tenismena română Simona Halep (18 WTA), favorită numărul 1 la turneul de tenis WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj Napoca, s-a calificat în semifinala competiţiei, trecând categoric, în sferturile de finală, de românca Jaqueline Cristian (105 WTA).

939 afișări
Imaginea articolului Simona Halep e în semifinală la Transylvania Open unde o aşteaptă pe Emma Răducanu

Simona Halep e în semifinală la Transylvania Open unde o aşteaptă pe Emma Răducanu

Confruntarea dintre cele două sportive din România a fost adjudecată fără emoţii de fostul număr 1 mondial, Simona Halep, care a învins-o pe „Contesa Dracula” Cristian, cu un incontestabil 6-1, 6-1.

Cristian a jucat puţin timorată, fără să mai arate jocul dezinvolt din primele două meciuri de la Cluj.

Simona Halep nu a arătat nici un moment de slăbiciune, în ciuda problemelor avute cu o zi înainte la spate, cedând doar două game-uri, într-un meci ce a durat doar o oră şi 9 minute.

La interviul de la finalul meciului, Simona Halep a declarat:

„Am dat tot ce am putut azi şi sunt foarte bucuroasă că am putut câştiga şi ajunge în semifinale la Cluj. E o bucurie să joc semifinala aici, unde presiunea terenului propriu e mai mare, dar e şi mai motivatoare.

Am făcut tot ce am putut, mi-am tratat spatele ieri şi în această dimineaţă, mă simt mai bine şi mă bucur că am putut câştiga. Azi a fost mult mai bine, am încercat să uit de asta şi să mă bucur. Sunt foarte mândră de performanţa mea.

M-am simţit mult mai bine, dar sunt obişnuită cu aceste dureri (la spate, n.r.), dar azi am uitat de ele, pentru că am învăţat să le administrez. Jaqueline e o jucătoare tânără şi puternică şi are un viitor frumos înainte”.

Simona Halep va întâlni în senmifinală pe câştigătoarea meciului dintre Emma Răducanu şi Marta Kostyuk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici