Simona Halep a confirmat ulterior că momentul oficial al retragerii va avea loc pe 13 iunie 2026.
„Evenimentul de retragere va avea loc în data de 13 iunie 2026″, a anunțat Halep.
Parcursul Simonei Halep
Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991, la Constanța. La numai patru ani, ea a intrat pe terenurile de tenis, antrenată la început de Ioan Stan.
În adolescență, Simona a intrat rapid în elita tinerelor jucătoare, debutând la 14 ani în competițiile ITF.
În 2008, ea a câștigat titlul de junioare la Roland Garros, iar doi ani mai târziu a pășit în circuitul profesionist.
Ascensiunea sa a fost evidentă în a doua jumătate a anului 2013, când a câștigat șase trofee pe toate tipurile de suprafețe.
Consacrarea ei ca sportivă de top a venit în 2014, cu finala de la Roland Garros, finala Turneului Campioanelor și încă două titluri importante.
De-a lungul carierei, Simona Halep a strâns 24 de trofee WTA, dintre care două la turnee de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
Rezultate și statistici ale Simonei
-
Titluri WTA de simplu: 24 (printre care Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019)
-
Finale WTA de simplu: 18
-
Titlu la dublu: 1 (Shenzhen 2018, alături de Irina Begu)
-
Finală de dublu: 1 (Montreal 2016, cu Monica Niculescu)
-
Meciuri câștigate / pierdute: 579 – 238
-
Câștiguri totale: 40,203,437 milioane de dolari
-
Cea mai bună clasare WTA: Locul 1 mondial, timp de 64 de săptămâni