Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. În următorul meci o va întâlni pe Garbine Muguruza

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului Premier 5 de la Doha, după ce a trecut în două seturi 6-0, 6-4 de sportiva din Statele Unite Catherine Bellis, locul 48 WTA. În semifinalele turneului, Halep o va întâlni pe Garbine Muguruza.

2013 afișări
Imaginea articolului Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. În următorul meci o va întâlni pe Garbine Muguruza

Simona Halep o întâlneşte pe Catherine Bellis, vineri, în jurul orei 16:00, în sferturile Qatar Open

Simona Halep a început perfect meciul cu Catherine Bellis. A făcut break chiar la primul serviciu al meciului şi a profitat de cele 12 erori neforţate ale adversarei în faţa căreia nu a cedat niciun game. A câştigat primul set după doar 31 de minute. Setul secund a început tot cu Simona Halep în prim plan. Numărul doi mondial a câştigat primul punct pe serviciul adversarei, însă Bellis a făcut imediat rebreak-ul, profitând şi de prima dublă greşeală a româncei din acest meci şi a preluat conducerea, 2-1, după ce şi-a câştigat serviciul. La 3-2 pentru Bellis a urmat cel mai lung game al meciulul, câştigat de sportiva noastră după 12 minute, urmat de un break rapid. La 4-3 Halep şi-a pierdut serviciul după două greşeli neforţate. La 5-4, înainte de a servi pentru câştigarea meciului, Halep a cerut intervenţia lui Andrei Pavel. Şi de data aceasta antrenorul Simonei s-a dovedit decisiv. Halep s-a impus cu 6-4 în setul secund, după o oră şi 22 de minute.

În penultimul act al competiţiei, Simona Halep o va întâlni pe Garbine Muguruza, locul 4 mondial şi a patra favorită a turneului din Qatar. Sportiva din Spania este la a doua întâlnire cu o româncă la Doha, după ce a eliminat-o în turul 3 pe Sorana Cârstea.

Pentru calificarea în semifinalele turneului Premier 5 de la Doha, Simona Halep va primi un cec în valoare de 147 750 de dolari şi 350 de puncte WTA.


Va fi prima întâlnire dintre Halep (26 de ani) şi Catherine Bellis, în vârstă de 18 ani. Viitoarea adversară a Simonei Halep a obţinut, joi, prima victorie a carierei în faţa unei jucătoare de top 10.

"Este o victorie imensă pentru mine", a spus jucătoarea în vârstă de 18 ani, la finalul partidei de ieri. "Cred că am făcut un meci foarte bun. Evident, am urmărit-o în ultimii ani, iar ea (n. red - Karolina Pliskova) este unul dintre idolii mei. Sunt foarte fericită că am reuşit să mă calific", a adăugat Bellis.

La rândul ei, Simona Halep s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Doha, după ce a învins-o pe jucătoarea letonă Anastasija Sevastova, locul 15 WTA, cu scorul de 6-4, 6-3.

CiCi Bellis este singura jucătoare de sub 20 de ani din Top 50 WTA. A fost cea mai bună junioară a lumii, a dat lovitura la US Open la doar 15 ani - şi nu pe tabloul junioarelor! - învingând-o pe favorita 12, Dominica Cibulkova, deşi se apucase de tenis la modul cel mai serios doar cu patru ani înainte, la 11 ani.

Bellis a avut-o ca model pe Kim Clijsters, cea care i-a dat putere cu sfaturile sale Simonei Halep după a doua finală pierdută la Roland Garros.

CiCi a reuşit cea mai mare surpriză de până acum a turneului de la Doha, învingând-o pe Karolina Pliskova (a cincea favorită la trofeu) - scor 7-6, 6-3. Asta întrucât eliminarea favoritei 3, Elina Svitolina, de către dubla campioană de la Wimbledon, Petra Kvitova, nu poate concura cu "şocul' produs de adolescenta din Statele Unite. CiCi a adunat deja cinci victorii la Doha, pornindu-şi traseul din calificări.

În acest moment, Simona Halep trebuie să câştige un meci în plus faţă de Wozniacki pentru a-şi recâştiga prima poziţie WTA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici