Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic în primul tur la Wimbledon. Când va avea loc meciul

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, o va întâlni, luni, pe jucătoarea Marina Erakovic din Noua Zeelandă, locul 129 WTA, venită din calificări, în primul tur al turneului de la Wimbledon.

2288 afișări
Imaginea articolului Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic în primul tur la Wimbledon. Când va avea loc meciul

Simona Halep o întâlneşte pe Marina Erakovic în primul tur la Wimbledon. Când va avea loc meciul (Imagine: Hepta)

Va fi cea de-a doua întâlnire dintre cele două jucătoare. Halep (25 de ani) a mai jucat cu Erakovic (29 de ani) în 2015, în primul tur la US Open, iar adversara sa a abandonat la scorul de 6-2, 3-0.

Cel mai bun rezultat al neozeelandezei la Wimbledon este prezenţa în turul al treilea, în 2008, 2013 şi 2016. De cealaltă parte, românca a evoluat în semifinalele competiţiei, în 2014, dar a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard.

Învingătoarea din acest meci va juca împotriva câştigătoarei dintre Beatriz Haddad Maia (Brazilia, locul 96 WTA) şi Laura Robson (Marea Britanie, locul 188 mondial).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici