Reprezentanți ai Sindicatul Național de Sport și Tineret (SNST), au discutat marți cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Sportului.
Sindicatul a inițiat un dialog social pentru respectarea lucrătorilor din domeniile Tineret și Sport. Revendicările sindicaliștilor au fost clare. Aceștia au pus în lumină probleme precum lipsa bugetului pentru activități, tabere și centre de tineret, salariile plătite ilegal de Agenția Națională pentru Sport.
Sindicaliștii acuză că „strategiile, procedurile și asumările administrative” nu există. Ei au atras atenția cu privire la „transferuri arbitrare de personal în structuri-fantomă, care nu funcționează în realitate”.
Sindicaliștii acuză de blocaje administrative și încălcarea dreptului salariaților, dar și „refuzul sistematic al dialogului cu sindicatul reprezentativ”.
Simona Bucura – Oprescu a dat asigurări
„La negocieri, ministrul Simona Bucura-Oprescu a dat asigurări că, în noua formulă guvernamentală, domeniile Sport și Tineret nu vor fi separate în niciun scenariu, având în vedere că la nivel județean acestea funcționează integrat și trebuie gestionate unitar”, se arată în anunțul publicat marți pe Facebook de Blocul Național Sindical.
Sindicaliștii au denunțat public nereguli
Sindicatul Național de Sport și Tineret, afiliat Federației Publisind, dar și Blocului Național Sindical, a denunțat public „disprețul față de lucrătorii din Tineret și Sport”, „lipsa de respect față de propriii angajați”, „Ipocrizia menținerii „Tineretului” în titulatura ministerială fără a aloca niciun buget”, „evitarea dialogului social și lipsa răspunderii administrative”.
„Blocul Național Sindical va continua să susțină ferm drepturile lucrătorilor din Sport și Tineret, să ceară respectarea legalității și a angajamentelor asumate și să lupte pentru un dialog real și eficient între autorități și partenerii sociali”, încheie BNS.