Spania, în finala ATP Cup, după ce a bătut Polonia

Fostul număr nouă mondial Roberto Bautista Agut a trecut vineri de polonezul Hubert Hurkacz, în al doilea meci al primei semifinale, dintre Spania şi Polonia, de la ATP Cup, aducând a doua victorie a ţării sale pe care a calificat-o astfel în a doua sa finală ATP Cup din ultimii 3 ani.

187 afișări
Imaginea articolului Spania, în finala ATP Cup, după ce a bătut Polonia

Sursa Foto-Wikipedia Commons

Bautista Agut s-a impus în 4 seturi, cu 7-6(6), 2-6, 7-6, 7-6(5), la capătul uni meci palpitant ce a durat aproape 3 ore.

Spania va întâlni în finala de duminică fie campioana în exerciţiu Rusia, fie Canada.

Bautista Agut, în vârstă de 33 de ani, a intrat în meci cu un bilanţ de 2-0 în meciurile directe împotriva lui Hurkacz, numărul nouă mondial, dar a trebuit să se întrebuinţeze serios pentru a obţine victoria, după un meci de înaltă calitate.

Hurkacz a salvat cinci mingi de meci, prima dintre ele cu un incredibil drop volley cu reverul, care a ridicat în picioare publicul de la Ken Rosewall Arena.

Dar Bautista Agut a continuat să-l pună sub presiune în tiebreak-ul setului 4 şi a pecetluit disputa, când polonezul a nimerit fileul cu un retur.

„Este un meci pe care mi-l voi aminti mereu", a declarat Bautista Agut pe teren.

„Cred că amândoi puteam obţine victoria astăzi. De asemenea, el chiar a meritat multe lucruri bune. Dar acesta este jocul nostru, acesta este tenisul. Astăzi eu am fost cel care a obţinut victoria. Cred că şi eu am meritat-o. Am făcut multe lucruri bune pe teren."

Polonia a primit o lovitură chiar înainte de a intra pe teren pentru semifinale, Kamil Majchrzak, care a câştigat toate cele trei meciuri de simplu la ediţia din acest an a turneului, fiind exclus după ce a fost depistat pozitiv la noul coronavirus.

Jan Zielinski, care nu mai jucase niciodată un meci de simplu la nivel de circuit, l-a înlocuit pe Majchrzak în meciul de simplu din deschidere, dar nu a fost un adversar pe măsură pentru Pablo Carreno Busta.

Carreno Busta, clasat pe locul 20, nu a fost deranjat de schimbarea târzie a adversarului şi a oferit Spaniei un start fulminant cu o victorie cu 6-2, 6-1, în doar 53 de minute.

„Când te aştepţi să joci împotriva unui jucător şi în ultimul moment îl schimbă, este greu", a declarat semifinalistul de la US Open 2020.

"Au avut ghinion, îmi pare rău pentru asta. Dar a trebuit să-mi fac tenisul, treaba mea şi cred că am jucat foarte bine, foarte concentrat pe jocul meu.".

Fostul număr 10 mondial nu a pierdut încă niciun set şi are, de asemenea, toate meciurile câştigate, la fel ca Bautista Agut, la ediţia din acest an a ATP Cup, la care au participat 16 echipe şi care oferă premii în valoare de 10 milioane de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici