STEAUA a remizat cu SCHALKE, scor 0-0, şi nu mai are nicio şansă de calificare în primăvara europeană

Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, marţi, pe Arena Naţională, în compania formaţiei germane Schalke 04, în etapa a cincea a grupei E a Ligii Campionilor şi nu mai are şanse de accedere în primăvara europeană.

1045 afișări
Imaginea articolului STEAUA a remizat cu SCHALKE, scor 0-0, şi nu mai are nicio şansă de calificare în primăvara europeană

STEAUA a remizat cu SCHALKE, scor 0-0, şi nu mai are nicio şansă de calificare în primăvara europeană

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Prepeliţă (Stanciu '82), Szukala, Gardoş, Latovlevici - Neagu (Varela '46), Bourceanu - Ad. Popa, Chipciu (Iancu '77), Tănase - Piovaccari. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Schalke 04: Fahrmann - Uchida, Howedes, Felipe Santana, Aogo - Jones, Neustadter - Farfan, Meyer (Draxler '74), Fuchs (Obasi '88) - Szalai. Antrenor: Jens Keller.

Cartonaşe galbene: Bourceanu '45, Gardoş '77, Piovaccari '85 / Neustadter '42, Jones '75, Fuchs '88

Meciul a fost arbitrat de olandezul Bas Nijhuis, ajutat de asistenţii Rob van de Ven şi Charles Schaap, de arbitrii suplimentari Serdar Gozubuyuk şi Ed Janssen, în timp ce arbitru de rezervă a fost Davie Goossens.

Delegat UEFA a fost spaniolul Eduard Dervishaj, în timp ce observator de arbitri a fost slovacul Jozef Marko.

Mijlocaşul Alexandru Bourceanu a primit un cartonaş galben în minutul 45 şi va fi suspendat pentru partida cu Chelsea, din ultima etapă a grupelor.

Înaintea partidei a fost afişat un banner cu mesajul: "Filipine, nu sunteţi singuri", pentru victimele taifunului Haiyan.

La meci au asistat aproximativ 19.000 de spectatori.

DESFĂŞURAREA LIVE TEXT:

Fluier final! Steaua nu reuşeşte să câştige şi este eliminată din Europa în acest sezon

Min. 93 - Farfan şutează din interiorul carelui Stelei, Tătăruşanu prinde prompt

Min. 90 - Altă ocazie mare pentru Steaua! Piovaccari reia slab cu capul dintr-o poziţie ideală

Min. 87 - Nemţii cer penalty la un presupus fault al lui Gardoş asupra lui Szalai

Min. 84 - O nouă ocazie mare pentru Steaua! Nicuşor Stanciu scapă singur cu Fahrmann, din păcate nu reuşeşte să-l lobeze pe acesta

Min. 80 - Schalke e şi ea aproape de gol. O lovitură liberă a lui Farfan este deviată periculos de Draxler, balonul se scurge pe lângă poarta lui Tătăruşanu

Min. 76 - Lovitură liberă pentru Steaua, Tănase bate foarte bine, dar tabela rămâne neschimbată! Balonul trimis de numărul 10 al Stelei a atins şi bara

Min. 69 - O nouă ocazie pentru Steaua! Szukala reia spre poartă, nemţii scapă din nou cu faţa curată

Min. 68 - Piovaccari este lovit de portarul Fahrmann! Se impune penalty pentru Steaua, dar arbitrul dictează numai corner

Min. 64 - Ocazie mare şi pentru Schalke! Jermaine Jones reia cu capul din careul Stelei, mingea trece puţin pe lângă poartă

Min. 58 - Ocazie mare pentru Steaua! Prepeliţă scapă singur cu portarul Fahrmann, Chicpiu îl încurcă însă, iar finalizarea lasă de dorit

Min. 51 - Schalke e din nou aproape de gol, din fericire nemţii nu reuşesc să finalizeze o centrare periculoasă

Min. 49 - Prima ocazie a reprizei secunde! Neustadter şutează periculos, balonul se duce peste poartă

Min. 47 - Steaua începe în atac repriza secundă, o centrare de pe partea stângă le creează puţine emoţii nemţilor

Min. 45+1 - A început cea de a doua repriză

Pauză

Min. 43 - O acţiune bună a Stelei, mingea ajunge la Latovlevici, dar centrarea acestuia este blocată de un adversar

Min. 33 - Schalke marchează, dar golul este anulat! Farfan a ieşit în afara terenului înainte de a centra decisiv pentru golul nemţilor

Min. 31 - Mare ocazie pentru Steaua! Piovaccari reia spectaculos de la 11 metri, portarul lui Schalke îşi salvează echipa

Min. 24 - Emoţii pentru Steaua după o centrare deviată a lui Uchida! Mingea a ajuns la Szalai care a tras, din fericire, în blocaj

Min. 19 - Prima ocazie clară a partidei! Piovaccari are şansa de a înscrie, dar lobul său se duce peste poartă

Min. 18 - Pericol în careul Stelei, acţiunea nemţilor se încheie cu un şut slab. Tătăruşanu prinde prompt

Min. 13 - Farfan bate bine un corner, jucătorii Stelei reuşesc să îndepărteze pericolul

Min. 9 - Steaua are o acţiune foarte bună, din păcate Adi Popa întârzie centrarea şi "roş-albaştrii" nu se aleg decât cu un corner

Min. 5 - O combinaţie frumoasă între Piovaccari şi Chipciu, dar jucătorii lui Schalke reuşesc să recupereze balonul

Min. 1 - A început partida!

Echipele probabile:

STEAUA: Tătăruşanu - Prepeliţă, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Neagu, Bourceanu - Ad. Popa, Chipciu, Tănase - Piovaccari Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

SCHALKE: Fahrmann - Uchida, Howedes, Felipe Santana, Aogo - Jones, Neustadter - Farfan, Meyer, Fuchs - Szalai Antrenor: Jens Keller

Antrenorul echipei STEAUA, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care gruparea "roş-albastră" nu va câştiga partida cu SCHALKE 04, din etapa a cincea a Ligii Campionilor, atunci formaţia sa nu va mai avea nicio şansă de calificare în primăvara europeană.

"Un meci important pentru noi. De fapt, pentru noi mâine seară va fi probabil ultima şansă. Dacă nu vom câştiga, sută la sută nu vom mai avea nicio şansă să ne calificăm în primăvara europeană. Este o şansă pentru noi să încercăm să mai ajungem în primăvara europeană. Nu se poate decât dacă vom câştiga cele trei puncte. Este important să intre pe teren, să joace şi e foarte important să câştige primul lor meci în Liga Campionilor", a spus Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a afirmat că STEAUA va încerca să practice un joc mai ofensiv decât în partida tur, însă va trebui să acorde o atenţie deosebită jucătorilor Boateng, Draxler şi Farfan. "Compartimentul unde noi trebuie să fim foarte atenţi e cel ofensiv, cu Draxler, Boateng, Farfan şi probabil Meyer. Consider că sunt jucători foarte periculoşi, care dacă vor avea spaţii, ne vor pune probleme. Se poate spune că trebuie să abordăm meciul mult mai ofensiv, dar în acelaşi timp trebuie să fim atenţi când pierdem mingea. Vom aborda meciul în aşa fel încât să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Cred că trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o la Basel, să fim agresivi, primii la minge şi doar atunci vom avea o şansă să câştigăm meciul de mâine seară. Sper să marcăm cu un gol mai mult decât adversarul nostru", a completat Reghecampf.

Partida Steaua - Schalke 04, contând pentru etapa a cincea a Grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, marţi, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici