Stejarii debutează cu victorie în Rugby Europe Championship

  • Naţionala de rugby a României a debutat duminică în noul sezon competiţional, cu o victorie în deplasare împotriva reprezentativei Poloniei.
  • Stejarii s-au impus cu 20-8 (17-3), în primul meci al Grupei B a Campionatului European, după o primă repriză în care au marcat 3 eseuri.
269 afișări
Imaginea articolului Stejarii debutează cu victorie în Rugby Europe Championship

Sursa foto: Facebook

Meciul s-a jucat pe micuţul stadion Narodowy Stadion din Gdynia, fiind dominat aproape în întregime de rugbiştii români.

Strătilă şi Savin a culcat fiecare pentru 5 puncte (min. 8 şi 18), Boldor nereuşind să transforme. Între cele două eseuri, polonezii au transformat o lovitură de pedeapsă, prin Piotrowicz, pentru ca stejarii să profite apoi de o superioritate numerică şi să mai culce o dată balonul în terenul de ţintă advers prin Manumua (min. 35), eseul fiind transformat de Boldor pentru 3-17 la pauză.

Partea secundă a fost mult mai încrâncenată, românii ratând mai multe ocazii clare de a-şi majora avantajul.

Boldor a dus scorul la 3-20, în minutul 64, înainte ca gazdele să pună jos singurul lor eseu, prin Tebbatt.

În Rugby Europe Championship, România se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia şi Polonia, iar acum ocupă primul loc în grupă, după ce Belgia a câştigat cu 10-6 meciul cu Portugalia.

Pentru stejari urmează două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie şi cu Portugalia, pe 17 februarie.

După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate în weekendul 2-3 martie şi finalele ce vor avea loc pe 17 martie, la Paris.

În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania şi Ţările de Jos.

În ediţia trecută a competiţiei, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici