Stelea, impresionat de jocul lui Marica din partida VfB Stuttgart-Borussia Dortmund

Antrenorul secund al echipei naţionale a României, Bogdan Stelea, s-a arătat impresionat de jocul atacantului Ciprian Marica, pe care l-a urmărit, duminică, din tribună, la partida VfB Stuttgart - Borussia Dortmund, informează site-ul oficial al FRF.

13 afișări
Imaginea articolului Stelea, impresionat de jocul lui Marica din partida VfB Stuttgart-Borussia Dortmund

Stelea, impresionat de jocul lui Marica din partida VfB Stuttgart-Borussia Dortmund (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)

"Sincer, Ciprian m-a impresionat. Continuă să se afle într-o formă foarte bună, e permanent prezent în joc, are realizări, ceea ce e foarte important pentru un atacant, dar, mai presus de toate, manifestă mereu o atitudine pozitivă, de implicare totală. De altfel, în afara golului marcat, a şi provocat un penalty, pe care din păcate l-a ratat, tot aşa cum, graţie insistenţei sale, s-a marcat primul gol al meciului. Iarăşi esenţial, este sănătos, apt din toate punctele de vedere. Bineînţeles, după joc, seara, am ieşit în oraş, stând mai mult timp de vorbă", a spus Bogdan Stelea.

În meciul VfB Stuttgart - Borussia Dortmund, scor 4-1, din cadrul etapei a XX-a a campionatului Germaniei, Ciprian Marica a înscris un gol în minutul 88, a provocat un autogol al lui Felipe Santana în minutul 14 şi a ratat un penalti în minutul 48.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici