Prima pagină » Sport » Superliga: Mirel Rădoi, antrenorul ultimei etape din play-off

Superliga: Mirel Rădoi, antrenorul ultimei etape din play-off

 Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat, duminică seară, echipa etapei a 10-a din play-off-ul Superligii, ultima rundă a sezonului.
Superliga: Mirel Rădoi, antrenorul ultimei etape din play-off
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Petre Apostol
26 mai 2025, 10:22, Sport

Mirel Rădoi (44 de ani) a fost desemnat antrenorul etapei, după ce echipa pregătită de acesta, Universitatea Craiova, s-a impus în duelul cu Dinamo, iar oltenii și-au adjudecat medaliile de bronz.

Conform LPS, echipa ideală a etapei a fost următoarea:

PORTAR

Mihai Popa (CFR 1907 Cluj) – A apărat un penalty în repriza secundă, intervenția lui dovedindu-se a fi decisivă în stabilirea rezultatului final.

FUNDAŞI

Dorinel Oancea (Universitatea Cluj) – A fost activ pe ambele faze de joc. A arătat și în acest meci că este un jucător util echipei.

Lucas Masoero (Universitatea Cluj) – Fundașul argentinian și-a trecut pentru a șasea oară numele pe tabelă în acest sezon.

Mihai Popescu (FCSB) – A fost la înălțime, așa cum s-a prezentat pe toată durata stagiunii.

Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – Din postura de căpitan, și-a mobilizat colegii, care au întors rezultatul în repriza secundă.

MIJLOCAŞI

Tobias Christensen (FC Rapid 1923) – A depus un efort consistent, fiind implicat în majoritatea acțiunilor inițiate de giuleșteni.

Mihai Lixandru (FCSB) – O prestație onorabilă. A revenit cu bine după accidentare.

Andrei Mărginean (Dinamo) – A încheiat prima lui stagiune în SuperLigă cu un gol. Ieșirea lui din teren, în minutul 59, s-a simțit în jocul bucureștenilor.

ATACANŢI

Alexandru Stoian (FCSB) – Campioana dovedește că nu are doar prezent, ci și viitor. Modul cum s-a demarcat la gol, dar și atitudinea din timpul jocului sunt dovada că Stoian este un jucător care merită urmărit cu mare atenție.

Louis Munteanu (CFR 1907 Cluj) – A încheiat sezonul excepțional cu un nou gol, al 23-lea. Este golgheterul incontestabil al campionatului.

Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) – Gol și pasă de gol. A încheiat sezonul cu 27 de contribuții ofensive.

ANTRENORUL ETAPEI

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova)