Ţălnar: Sper să le oferim copiilor şi femeilor bucuria celor trei puncte cu Viitorul

Antrenorul formaţiei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, joi, că speră ca jucătorii săi să le poată oferi copiilor şi femeilor din tribune bucuria victoriei în partida cu Viitorul Constanţa, de vineri seara, care se dispută cu porţile închise.

101 afișări
Imaginea articolului Ţălnar: Sper să le oferim copiilor şi femeilor bucuria celor trei puncte cu Viitorul

Ţălnar: Sper să le oferim copiilor şi femeilor bucuria celor trei puncte cu Viitorul

"Va fi un meci foarte greu cu Viitorul, noi avem în continuare mulţi absenţi. Sper ca la acest meci toţi băieţii să se concentreze şi să le oferim acestori copii şi femei care vor veni la meci bucuria celor trei puncte. Mai avem două etape, sper să le trecem cu bine, din vară vom vedea ce va mai fi", a declarat Ţălnar.

Antrenorul dinamovist speră ca la partida de vineri seara să fie în tribunele stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare cât mai mulţi copii şi femei: "Mă bucur că persoanele din conducere au avut această iniţiativă de a ne aduce la această şcoală. Sunt sute de copii care iubesc Dinamo şi cred că ei vor fi viitori suporteri ai echipei. Sper ca unii dintre ei să vină chiar să joace pentru Dinamo. Am înţeles că vor veni 10.000 de copii la meciul cu Viitorul Constanţa, e un lucru foarte bun din partea celor care au avut această iniţiativă. Idolul meu a fost Dumitrache, în timpurile noastre erau jucători foarte valoroşi".

Jucătorii echipei Dinamo şi staff-ul tehnic au participat joi, la Şcoala 52, la o sesiune de autografe şi fotografii.

Partida Dinamo-Viitorul Constanţa, din cadrul etapei a XXXIII-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21.30, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, cu porţile închise, accesul în tribune fiind permis doar femeilor şi copiilor sub 14 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici