Toate meciurile din Liga 1 se vor juca fără spectatori. Sorin Cârţu, preşedinte Universitatea Craiova: Fanii se întorc acasă, li se vor da banii înapoi

  • Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a confirmat pentru MEDIAFAX că toate meciurile din Liga 1 se vor disputa fără spectatori, după ultima decizie a MAI.
  • Nu există posibilitatea ca meciurile să se joace cu un număr de spectatori mai mic de 1.000.
  • Raed Arafat a anunţat astăzi că evenimentele care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise, din cauza epidemiei de coronavirus.
340 afișări
Imaginea articolului Toate meciurile din Liga 1 se vor juca fără spectatori. Sorin Cârţu, preşedinte Universitatea Craiova: Fanii se întorc acasă, li se vor da banii înapoi

Toate meciurile din Liga 1 se vor juca fără spectatori

Meciurile de duminică, Chindia-Sepsi şi FCSB-Universitatea Craiova, sunt primele disputate fără spectatori.

Regulamentul prevede doar disputarea meciurilor cu sau fără spectatori, astfel că posibilitatea de a accepta sub 1.000 de fani pe stadion nu există.

"Acum lucrăm la textul hotărârii. Vor fi meciuri disputate fără spectatori. Nu vor fi meciuri cu sub 1.000 de spectatori. Eu am o explicaţie simplă. Pe regulament am două posibilităţi: să joc meciuri cu spectatori şi meciuri fără spectatori. Ba mai mult decât atât, consider că dacă sunt 900 sau 1.100, pericolul pentru propagarea unui virus e la fel de mare, motiv pentru care se va juca cu porţile închise până la momentul în care se decide altceva de la nivelul instituţiilor statului. Din păcate, nu am văzut până la momentul actual textul hotărârii. Am avut o conversaţie telefonică cu domnul Arafat, care mi-a confirmat existenţa acesteia", a declarat Justin Ştefan, secretarul general al LPF, pentru MEDIAFAX.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat astăzi că evenimentele care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local.

Duminică, în Liga 1 se dispută meciurile Chindia Târgovişte-Sepsi OSK, de la ora 17:30, şi FCSB-Universitatea Craiova, de la ora 20:30. Ambele se vor juca cu porţile închise.

Fanii se întorc acasă, li se vor da banii înapoi

Meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova se va juca fără spectatori, duminică, de la ora 20:30, pe Arena Naţională. LPF a confirmat că toate meciurile din Liga 1 se vor disputa cu porţile închise, după ultima decizie a Ministerului de Interne.

Sorin Cârţu a anunţat că fanii Craiovei, care au făcut deplasarea la Bucureşti, vor reveni acasă şi îşi vor primi banii înapoi.

Meciul dintre FCSB şi Universitatea Craiova se va disputa fără spectatori, astăzi, de la ora 20:30, pe Arena Naţională. LPF a confirmat că toate meciurile din Liga 1 se vor disputa cu porţile închise, după ultima decizie a Ministerului de Interne.

Decizia îi afectează şi pe suporterii veniţi la Bucureşti, de la Craiova, pentru meciul din această seară. Preşedintele Sorin Cârţu a anunţat că fanii care şi-au cumpărat bilete vor reveni acasă şi vor primi banii înapoi.

"E decizie de maximă siguranţă în toată ţara, dacă decide Guvernul. Poate să comenteze Liga sau noi? Ne supunem. E cât se poate de corectă. Să dea Domnul să trecem odată peste asta, să trecem cât mai repede. Fanii se întorc acasă, li se vor da banii înapoi şi asta e. N-ai ce să faci acum. Şi noi vom avea două meciuri acasă acum. E în toată lumea problema asta, şi la noi, şi în Italia, milioane de euro se pierd. Dacă este febra asta acum, fobia, obsesia asta, nu ştiu ce să spun...", a declarat Sorin Cârţu, preşedintele Universitatea Craiova, pentru MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici