Tragedii aviatice în care au fost implicate aeronave ce transportau echipe sportive

Tragedia de la Iaroslavl se înscrie în seria accidentelor aviatice în care au fost implicate aeronave ce transportau echipe sportive, printre care se numără catastrofa de la Superga, din 1949, şi cea de la Munchen, din 1958.

1644 afișări
Imaginea articolului Tragedii aviatice în care au fost implicate aeronave ce transportau echipe sportive

Tragedii aviatice în care au fost implicate aeronave ce transportau echipe sportive (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un număr de 31 de persoane, dintre care 18 fotbalişti, au murit, pe data de 4 mai 1949, în urma prăbuşirii avionului care îi aducea pe jucătorii echipei AC Torino de la Lisabona, unde disputaseră un meci amical cu formaţia Benfica. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, avionul s-a lovit de bazilica din Superga, localitate aflată în apropiere de Torino. Avionul cu formaţia italiană trebuia să se îndrepte spre Milano, dar, din motive necunoscute, pilotul a hotărît să aterizeze la Torino.

După această tragedie, AC Torino a disputat ultimele 4 etape ale campionatului cu formaţia de rezerve, reuşind să câştige cel de-al şaselea titlu de campioană a Italiei, al cincilea consecutiv.

Pe data de 6 februarie 1958, lumea a fost zguduită de ştirea care anunţa că echipa Manchester United, campioana Angliei, a fost decimată de un groaznic accident aviatic. Avionul companiei "British European Airways", care transporta de la Belgrad campioana Angliei, s-a prăbuşit pe aeroportul din Munchen, unde făcuse o escală. Formaţia din Manchester se întorcea de la Belgrad, unde terminase la egalitate, scor 3-3, cu echipa Steaua Roşie, obţinând calificarea în următorul tur al Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1957/1958 (în prima manşă, Manchester a învins, cu scorul de 2-1, pe Steaua Roşie Belgrad).

După două încercări nereuşite de decolare, căpitanul Tim Thain a reuşit, la ora 15.00, să desprindă aeronava de pe pistă, dar, după patru minute, avionul era în flăcări, după ce a lovit acoperişului unei clădiri.

În urma anchetei, s-a stabilit că accidentul s-a datorat stratului de zăpadă şi de gheaţă de pe aripile avionului.

Din cei 44 de pasageri, 21 şi-au găsit moartea pe loc, printre aceştia aflîndu-se şi jucătorii Byrne, Taylor, Collman, Jones, Wheelan, Bent şi Pegg. Dintre fotbaliştii decedaţi, Tommy Taylor era atacantul central al reprezentativei Angliei şi golgheterul preliminariilor Campionatului Mondial din anul 1958, iar Roger Byrne era căpitanul formaţiei din Manchester. Antrenorul lui Manchester United, Matt Busby, a fost dus la un spital din Munchen în stare gravă, iar fotbalistul Duncan Edward s-a ales cu un rinichi zdrobit şi cu un picior fracturat.

În acest accident şi-au mai pierdut viaţa preparatorul fizic al echipei, doi membri din conducerea clubului şi opt ziarişti.

Majoritatea celor salvaţi, printre care şi jucătorul Bobby Charlton, au continuat călătoria în Anglia, tot pe calea aerului, în timp ce Matt Busby şi Duncan Edward au rămas internaţi într-o clinică din Munchen.

Jucătorii Gregg şi Blanchflower, deşi au supravieţuit tragediei, nu şi-au mai putut continua cariera de fotbalişti.

Formaţia Manchester United, deşi rămasă fără marea majoritate a jucătorilor, nu s-a retras din campionatul şi Cupa Angliei, dar nici din Cupa Campionilor Europeni.

Echipa din Manchester a jucat prima partidă, după producerea accidentului, pe data de 12 februarie 1958. În această zi, formaţia Manchester United, formată din rezerve şi juniori, a învins, în faţa a 60.000 de spectatori, cu scorul de 3-0, echipa Sheffield United, în optimile Cupei Angliei. În această partidă, dintre foştii titulari nu au evoluat decât portarul Gregg şi fundaşul dreapta Foulkes.

Un avion de linie Yakovlev 42, în care se afla echipa rusă de hochei pe gheaţă Lokomotiv Iaroslavl, s-a prăbuşit, miercuri, în apropierea aeroportului din Iaroslavl, provocând moartea a 44 dintre cele 45 de persoane aflate la bord. Avionul s-a prăbuşit la doi kilometri de aeroportul Tulocina din Iaroslavl, la ora locală 16.05 (15.05, ora României), imediat după decolarea în direcţia Minsk (Belarus), unde echipa de hochei avea meci.

Hocheiştii cehi Jan Marek, Karel Rachunek şi Josef Vasicek, campioni mondiali, fostul căpitan al naţionalei Slovaciei şi fost jucător în NHL, Pavol Demitra, şi campionul olimpic, suedezul Stefan Liv, se numără printre victimele accidentului aviatic produs miercuri.

Atacantul ceh Josef Vasicek (31 ani) a câştigat Cupa Stanley, cu Carolina Hurricanes, în 2006 şi titlul de campion mondial în 2005. Atacantul Jan Marek (31 ani) şi fundaşul Karel Rachunek (32 ani), fost jucător în NHL, la Ottawa, New York Rangers şi New Jersey, erau componenţi ai echipei Cehiei, campioană mondială în 2010.

Pavol Demitra (36 de ani) s-a remarcat în NHL în sezonul 1998-1999, la echipa St. Louis Blues, el având în palmares trei apariţii în All Star Game. El a mai jucat la echipele Ottawa Senators, Los Angeles Kings, Minnesota Wild şi Vancouver Canucks. El s-a transferat în Rusia în iunie 2010.

Portarul suedez de origine poloneză Stefan Liv (31 ani) a devenit campion olimpic cu naţionala Suediei la Torino, în 2006, an în care a câştigat şi titlul mondial. El avea peste 100 de selecţii în naţionala Suediei şi participase la 4 ediţii ale Campionatului Mondial.

Acesta a fost al patrulea accident aviatic în care au fost implicate avioane de concepţie sovietică produs în Rusia în acest an. Astfel, pe 20 iunie, un avion de tip Tupolev 134 s-a prăbuşit în nord-vestul ţării, bilanţul fiind de 47 de morţi. În iulie, cinci persoane au decedat după ce un Antonov 24 s-a prăbuşit, iar, în luna august, într-un accident în care a fost implicat un avion Antonov 12 au decedat 11 persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici