Trei goluri pentru Mutu în campionatul Italiei

Atacantul Adrian Mutu a marcat cele trei goluri ale echipei Fiorentina în meciul terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 3-3, cu Genoa, în etapa a XXIV-a a campionatului Italiei, informează Gazzetta dello Sport.

116 afișări
Imaginea articolului Trei goluri pentru Mutu în campionatul Italiei

Trei goluri pentru Mutu în campionatul Italiei (Imagine: Mediafax Foto)

Mutu a marcat din penalti, în minutul 60 şi apoi în minutele 80 şi 90+4. La al doilea gol al Fiorentinei, Mutu a executat o lovitură liberă şi mingea a lovit zidul de jucători, iar apoi a intrat în poartă înainte să fie atinsă de Gamberini.

Pentru Genoa au înscris Motta '12, Palladino '38 şi D.Milito '56.

Mutu: Părea o nebunie să revenim de la 0-3

Adrian Mutu a declarat că jucătorii echipei Fiorentina au dat dovadă de caracter şi au făcut totul pentru e reveni de la 0-3 în meciul cu Genoa, încheiat la egalitate, scor 3-3, în care toate reuşitele toscanilor au aparţinut românului, informează site-ul violanews.com.

"Nu sunt cele mai importante goluri din cariera mea, însă cu siguranţă sunt decisive în lupta pentru Liga Campionilor. Părea o nebunie să revenim de la 0-3, dar am dat totul şi a ieşit bine. Genoa a făcut o primă repriză foarte bună, dar noi am dat dovadă de ambiţie şi caracter. Am marcat pentru prima oară un hattrick şi am ajuns la 104 goluri la echipele din Italia. Sunt fericit", a declarat Mutu, desemnat cel mai bun jucător al meciului.

Alte rezultate din etapa a XXIV-a a campionatului Italiei:

Siena - Udinese 1-1

Au marcat: Maccarone '50 / Di Natale '72

La Siena, Paul Codrea a evoluat în prima repriză.

Atalanta Bergamo - AS Roma 3-0

Au marcat: Capelli '52, Doni '56, '59

Cagliari - Lecce 2-0

Au marcat: Fini '49, Matri '90+4

Juventus - Sampdoria Genova 1-1

Au marcat: Pazzini '10 / Amauri '62

Chievo Verona - Catania 1-1

A marcat: Colucci '90+2 / Ledesma '10 (penalti)

Reggina - Palermo 0-0

Citeşte şi:

Mutu, locul 28 în topul celor mai populari fotbalişti în 2008

Mutu nu se teme de revenirea pe stadionul Steaua

Datasport: Mutu nu a fost acelaşi din partida cu Bologna

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici