Tricolorii mici au remizat cu Ţările de Jos, în prima partidă de la europenele de tineret

  • Echipa naţională de tineret a României a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu selecţionata similară a Ţărilor de Jos, în meciul de debut la Campionatul European de Tineret, în cadrul grupei A.
  • Adversarii României au dominat teritorial, dar tricolorii au avut cele mai mari şanse de a marca.
599 afișări
Imaginea articolului Tricolorii mici au remizat cu Ţările de Jos, în prima partidă de la europenele de tineret

Sursa foto: Mediafaxfoto

România a început bine, având o primă ocazie în minutul 5, când Moruţan a şutat de la distanţă pe lângă poartă.

„Portocala mecanică” a deschis scorul în minutul 16, în urma unei lovituri de colţ, Schuurs reluând mingea în poartă cu o lovitură de cap, de lângă Ciobotariu.

România a egalat în minutul 20, prin Andrei Ciobanu, care a transformat excelent o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, direct în vinclul porţii adverse.

Reprezentativa Ţărilor de Jos a dominat teritorial prima repriză, a avut mai multe faze de poartă, însă tricolorii au jucat cu atitudine, au alergat foarte mult, încercând permanent un presing avansat.

În repriza secundă, elevii lui Adrian Mutu au avut iniţiativă, au fost mai pozitivi în joc şi au reuşit să echilibreze balanţa posesiei. Paşcanu a fost primul care a dat emoţii adversarilor, lovitura sa de cap fiind respinsă cu un reflex de ultim moment de portarul Scherpen.

Cea mai mare ocazie, care putea aduce toate cele 3 puncte pentru România, a venit din piciorul aceluiaşi Andrei Ciobanu, al cărui şut a fost respins de sub bară de portarul olandez.

Echipa României a evoluat în următoarea componenţă:
Vlad – Haruţ, Ciobotariu, Paşcanu – Boboc, Olaru, Marin, Ciobanu, Moruţan – Ganea, Măţan. Selecţioner: Adrian Mutu.

În Grupa A, în celălalt meci jucat pe MOL Arena Sosto, din Székesfehérvár, Germania a învins Ungaria cu 3-0.

Sâmbătă, România va întâlni Ungaria, pe acelaşi stadion, la Budapesta, în timp ce Germania se va confrunta cu Ţările de Jos, la Székesfehérvár.

În ultima etapă, pe 30 martie, se vor juca partidele Germania – România şi Ungaria – Ţările de Jos.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici