U-BT Cluj, la a treia victorie în grupele FIBA Europe Cup, scor 88-73 cu Academic Sofia

Campioana en titre a Ligii Naţionale de baschet masculin, U-Banca Transilvania Cluj, s-a impus, miercuri, în deplasarea din Bulgaria, împotriva echipei Lukoil Academic Sofia, cu scorul de 88-73 (12-12, 23-22, 25-27, 28-12), în etapa a treia din cadrul grupei E a FIBA Europe Cup.

99 afișări
Imaginea articolului U-BT Cluj, la a treia victorie în grupele FIBA Europe Cup, scor 88-73 cu Academic Sofia

U-BT Cluj, la a treia victorie în grupele FIBA Europe Cup, scor 88-73 cu Academic Sofia

Formaţia ardeleană s-a desprins în ultimul sfert, după ce primele trei părţi au fost foarte echilibrate, şi a obţinut a treia victorie în grupele competiţiei, din tot atâtea posibile.

Cel mai bun marcator al echipei pregătite de Mihai Silvăşan şi, totodată, al întâlnirii a fost extrema Lasan Kromah, cu 18 puncte. Americanul a reuşit şi 10 recuperări şi două pase decisive.

Pentru U-BT Cluj au mai înscris: Zeljko Sakic 16 puncte, Vaidas Kariniauskas 14, Giordan Wadson 12, Ousmane Barro 10, Rolland Torok 8, Nandor Kuti 6, Andrei Kalnicenko 2, Alexandru Olah 2.

În celălalt meci al zilei, în grupa E, Istanbul BBSK a surclasat, pe teren propriu, cu scorul de 72-52, echipa Dinamo Tbilisi.

După trei runde, U-BT este liderul grupei, cu şase puncte, urmată de Istanbul BBSK, cinci puncte, Lukoil Academic, patru puncte, şi Dinamo Tbilisi, trei puncte

Pentru campioana en titre a României urmează meciul cu Istanbul BBSK, programat pe 8 noiembrie, în Turcia, zi în care se va disputa şi partida Dinamo Tbilisi - Lukoil Academic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici