"U" Jolidon Cluj, a patra înfrângere consecutivă în grupele Ligii Campionilor

Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în deplasare, de campioana Croaţiei, Podravka Koprivnica, scor 28-21 (16-13), în cea de-a patra etapă a grupei B a Ligii Campionilor.

144 afișări
Imaginea articolului "U" Jolidon Cluj, a patra înfrângere consecutivă în grupele Ligii Campionilor

"U" Jolidon Cluj, a patra înfrângere consecutivă în grupele Ligii Campionilor (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"U" Jolidon a început excelent, deschizând scorul, 0-1 şi 1-2 (min. 4), în faţa unei săli croate arhipline, care a asistat şi la parade excelente ale portarilor Zderici şi Petroczi. În minutul 11, tabela arăta egalitatea, 3-3, ardelencele fiind agresive în apărare. Podravka şi-a arătat şi ea calităţile, 8-5 (min. 16), scor la care antrenorul Gheorghe Covaciu a cerut time-out. Croatele au continuat să conducă însă, 12-7 (min. 23), iar la pauză aveau de asemenea avantaj, 16-13.

Meciul a continuat cu aceeaşi încrâncere şi în repriza secundă, cu croatele luptând să-şi apere un avantaj fragil, 17-16 (min. 35), şi cu "U" Jolidon încăpăţânată să nu cedeze, 20-19 (min. 49). Podravka a reuşit să se detaşeze la patru goluri, 23-19 (min. 46), "U" Jolidon a intrat la time-out, în care ardelcencelor nu le-a fost "uşor", antrenorul Covaciu ţipând la jucătoarele sale, exasperat din cauza greselilor în apărare. Până la final nu s-a mai schimbat însă nimic, croatele şi-au continuat drumul spre victorie (28-19, min. 56), pe fondul unui joc motivat al echipei clujene, dar fără consistenţa necesară la acest nivel.

Marcatoare:

Podravka - Damnjanovici 10 goluri, Milanovic 6, Horvat 5, Tatari 3, Pusici 2, Z. Covici 1, A. Covici 1.

"U" Jolidon - Tivadar 6 goluri, Dincă 5, Ani-Senocico 4, Chintoan 2, Paraschiv 2, Florea 1, Vădineanu 1.

Gyor ETO, sâmbătă, tot în etapa a IV-a, a învins pe teren propriu, cu 29-22.

În primele trei meciuri, clujencele au cedat în faţa celor de la Krim Ljubljana 27-28, Gyor ETO 20-25 şi Podravka 19-20 şi ocupă ultimul loc în grupa B, cu 0 puncte. Gyor ETO este calificată matematic în grupele principale, cu 8 puncte, neînvinsă, fiind urmată în clasament de Podravka 6 puncte şi Krim 2.

"U" Jolidon mai are de disputat două partide în grupa B, pe teren propriu, cu Krim (11 noiembrie) şi, în deplasare, cu Gyor ETO (17 noiembrie).

Primele două clasate obţin calificarea în grupele principale, iar echipa de pe locul trei va continua în Cupa Cupelor. "U" Jolidon nu mai poate spera la grupele principale, dar se bate direct cu Krim pentru locul trei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici