U21: România a revenit pe locul 1 în Grupa E înaintea ultimului meci de calificare la Euro 2025

România U21 joacă marţi „cu calificarea pe masă” în meciul contra Elveţiei, după ce în urma partidelor de vineri a revenit pe locul 1 în Grupa E de calificare pentru Euro 2025.

Urmărește
561 afișări
Imaginea articolului U21: România a revenit pe locul 1 în Grupa E înaintea ultimului meci de calificare la Euro 2025

Nouarul Louis Munteanu a marcat de 3 ori Muntenegru Sursa foto: Echipa naţională de fotbal a României

România U21 a învins vineri seara cu 6-2 selecţionata similară a Muntenegrului, iar Finlanda şi Elveţia au remizat, scor 1-1.

În urma acestor rezultate, România a ajuns pe locul 1 în Grupa E şi joacă marţi, în ultimul meci al campaniei, contra Elveţiei „cu calificarea pe masă”.

Federaţia Română de Fotbal a analizat toate cele nouă variante de rezultate posibile în meciurile România – Elveţia şi Finlanda – Muntenegru. Dintre acestea, o singură variantă poate face ca România să rateze şansa de a evolua la Euro. Dacă tricolorii pierd meciul de pe Giuleşti, iar Finlanda învinge Muntenegru, atunci reprezentativa noastră U21 ar termina pe locul 3 în grupă.

„În rest, cu o victorie suntem 100% prezenţi în Slovacia anul viitor, iar o remiză ne poate califica direct, dacă Finlanda nu învinge Muntenegru. În cazul în care finlandezii se impun, iar noi remizăm cu Elveţia, terminăm grupa pe locul secund, la egalitate cu Finlanda, aceştia având însă avantajul meciurilor directe. O înfrângere ne poate trimite la baraj doar în cazul mai sus amintit, cel în care Finlanda nu câştigă meciul cu Muntenegru de pe teren propriu. O altă şansă de a prinde direct trenul către Euro este să te clasezi printre cele mai bune trei naţionale de pe locul secund. În calculul pentru clasamentul locurilor secunde nu se iau în considerare punctele obţinute în partidele cu echipele clasate pe ultimul loc în grupă, asta în cazul grupelor cu 6 echipe”, arată FRF.

Meciul de marţi de pe stadionul Giuleşti este aşadar decisiv pentru calificarea tricolorilor la Euro, aceasta urmând să fie cea de-a 4-a participare consecutivă la nivel de tineret.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
românia u21,
euro,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici