Un ciclist olandez în vârstă de doar 20 de ani a murit din cauza problemelor cardiace

Un ciclist olandez în vârstă de doar 20 de ani, Mark Groeneveld, a murit din cauza problemelor cardiace. Concura pentru echipa canadiană X-Speed ​​United Continental.

423 afișări
Imaginea articolului Un ciclist olandez în vârstă de doar 20 de ani a murit din cauza problemelor cardiace

Un ciclist olandez în vârstă de doar 20 de ani a murit din cauza problemelor cardiace

Vestea a fost dată de echipa ciclistului: "Cu inima strânsă vă informăm despre decesul lui Mark Groeneveld, care a murit în timp ce se afla în Hong Kong. Luni, 23 octombrie, XSU şi lumea au pierdut un alt suflet mare... Circumstanţele morţii lui Mark sunt investigate: am primit informaţii preliminare care sugerează că ar fi fost cauzată de un atac de cord. Colaborăm cu autorităţile pentru a strânge toate informaţiile şi pentru a oferi sprijinul necesar familiei lui Mark în aceste momente dureroase. Mark a fost o persoană incredibilă şi un membru valoros al echipei noastre. Avea un spirit extraordinar, mereu gata să sată în ajutor. Prezenţa sa ne-a înseninat zilele şi va fi profund regretat de toţi cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte": https://x.com/LRoisDuPeloton/status/1716888057738330229?s=20

Ciclistul participase duminică la Hong Kong Cyclothon Criterium, dar a fost nevoit să se retragă mai devreme din cauza unei probleme tehnice.

În noaptea de duminică spre luni, Groeneveld s-a prăbuşit în public, probabil din cauza unui atac de cord. Poliţia şi ambulanţa nu au mai reuşit să-i salveze viaţa.

Din 2020, cazurile de rideri care suferă de probleme cardiace s-au înmulţit, notează La Repubblica.

Cel mai frapant caz, cel al lui Sonny Colbrelli, în la Vuelta a Catalunya 2021, s-a încheiat cu retragerea ciclistului, căruia i s-a implantat un defibrilator subcutanat. Soartă şi deznodământ similar a avut şi belgianul Nathan Van Hooydonck, care a suferit un stop cardiac în septembrie anul trecut, când se afla într-o maşină cu partenera sa însărcinată. Ajuns la terapie intensivă, Van Hooydonck a fost nevoit să renunţe la curse.

Aceeaşi soartă au avut-o şi Polanc, Haussler, Eg, Vanmarcke, toţi s-au retras din cauza problemelor cardiace.

Jarno Mobach, câştigătorul Roubaix 2016, a murit la vârsta de 25 de ani. În aprilie, a murit şi columbianul Juan José Ortega.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ciclist,
deces,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici