Prima pagină » Sport » Un senator francez cere ca lui Karim Benzema să i se retragă cetăţenia franceză şi Balonul de Aur câştigat în 2022

Un senator francez cere ca lui Karim Benzema să i se retragă cetăţenia franceză şi Balonul de Aur câştigat în 2022

Un senator francez a cerut miercuri să îi fie retrasă cetăţenia franceză lui Karim Benzema, după ce ministrul de Interne Gérald Darmanin a sugerat că fotbalistul ar avea legături cu Frăţia Musulmană, un partid islamist sunnit considerat grup terorist în mai multe ţări din Orientul Mijlociu.
Un senator francez cere ca lui Karim Benzema să i se retragă cetăţenia franceză şi Balonul de Aur câştigat în 2022
Iulian Moşneagu
18 oct. 2023, 21:22, Sport

„Dacă comentariile ministrului sunt adevărate, trebuie să luăm în considerare sancţiuni împotriva lui Karim Benzema”, a declarat Valérie Boyer, vicepreşedinte al partidului conservator Les Républicains.

Boyer a declarat că retragerea Balonului de Aur, cea mai înaltă distincţie individuală pe care o poate primi un jucător profesionist de fotbal, pe care Benzema l-a câştigat în 2022, ar putea fi o „primă sancţiune simbolică” şi a sugerat „retragerea cetăţeniei” ca a doua măsură punitivă împotriva jucătorului francez, cu origini algeriene, conform Politico.

„Nu putem accepta ca un binaţional francez de renume mondial să ne dezonoreze şi chiar să ne trădeze ţara”, se arată în comunicatul lui Boyer pe platforma X, fostă Twitter.

Reacţia senatorului francez a venit după ce Darmanin a afirmat marţi că Benzema ar avea legături cu Frăţia Musulmană, într-un interviu acordat postului de televiziune conservator francez CNews, fără a furniza dovezi care să îi susţină afirmaţia.

„Benzema are legături notorii cu Frăţia Musulmană, o ştim cu toţii”, a declarat ministrul francez, un adept al unei linii dure în materie de securitate şi secularism.

Informaţia a fost negată rapid de avocatul lui Benzema, Hugues Vigier.

„Acest lucru este fals! Karim Benzema nu a avut niciodată nicio relaţie cu această organizaţie”, a declarat Vigier pentru cotidianul francez Le Parisien miercuri seara, adăugând că echipa sa ia în considerare posibilitatea de a intenta o acţiune în justiţie împotriva ministrului francez.

Partid islamist care a ajuns la putere în Egipt după Primăvara Arabă până când a fost înlăturat printr-o lovitură de stat militară în 2013, Frăţia Musulmană primeşte finanţare din Qatar şi este considerată un grup terorist în mai multe ţări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Musulman devotat, care respectă postul în timpul Ramadanului şi nu se sfieşte să îşi expună credinţa pe reţelele de socializare, Benzema locuieşte în prezent în Arabia Saudită după transferul său de la Real Madrid la Al-Ittihad.

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia