Un ultim omagiu pentru Nicolae Dobrin, la stadionul din Piteşti

Corpul neînsufleţit al lui Nicolae Dobrin a fost transportat, sâmbătă, în jurul orei 10.00, de la capela Cimitirului municipal "Sfântu Gheorghe" din Piteşti, în loja oficială a stadionului care-i poartă numele de patru ani.

3 afișări
Imaginea articolului Un ultim omagiu pentru Nicolae Dobrin, la stadionul din Piteşti

Corpul neînsufleţit al lui Nicolae Dobrin, transportat în loja oficială a stadionului din Piteşti

Toţi cei care l-au cunoscut şi îndrăgit pe Dobrin pot veni sâmbătă şi duminică să-şi ia rămas bun de la maestru, la stadionul municipal din Piteşti, acolo unde, sâmbătă dimineaţă, sicriul a fost purtat pe umeri de colegi ai marelui fotbalist răpus de o boală necruţătoare.

Potrivit primarului oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc, sicriul va rămâne la stadion până luni, la ora 13.00, când va începe slujba de înmormântare oficiată de PS Calinic, episcop de Argeş şi Muscel. Nicolae Dobrin va fi trecut apoi pentru ultima dată prin tunelul pe care ieşea pe stadion, după care va fi purtat de sportivi pe stadion într-un ultim tur. Va urma un tur al oraşului, după care, în jurul orelor 14.30-15.00, Dobrin va fi înmormântat în partea militară a cimitirului Sfântu Gheorge din Piteşti.

Autorităţile locale din Piteşti au stabilit, de comun acord cu familia fostului fotbalist Nicolae Dobrin, ca acesta să fie înmormântat luni, şi nu duminică, aşa cum anunţaseră iniţial.

Potrivit primarului municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, mai mulţi oameni de fotbal, antrenori sau apropiaţi ai lui Nicolae Dobrin, aflaţi în străinătate, şi-au exprimat dorinţa de a participa la înmormântare, însă sunt în imposibilitatea de a ajunge în România până duminică, astfel că au rugat-o pe soţia fostului fotbalist dacă este posibil să amâne cu o zi înmormântarea. Pendiuc a spus că familia lui Dobrin a fost de acord cu acest lucru, astfel că fostul fotbalist va fi înmormântat luni, şi nu duminică.

Nicolae Dobrin a devenit cetăţean de onoare al municipiului Piteşti în 1995.

Toate cheltuielile de înmormântare vor fi suportate de administraţia locală piteşteană.

Corpul neînsufleţit al fostului fotbalist Nicolae Dobrin a fost transportat, vineri dimineaţă, la morga Spitalului Judeţean din Piteşti. Autorităţile locale au decis să-i acorde un loc de veci lui Dobrin la cimitirul "Sfântu Gheorghe", aflat în apropierea stadionului din Trivale.

Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a anunţat că va solicita Guvernului României şi preşedintelui Traian Băsescu să declare Zi de doliu naţional data la care va fi înmormântat fostul fotbalist Nicolae Dobrin, care a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul Judeţean Piteşti.

Componenţii echipei FC Argeş, formaţie pentru care a jucat Dobrin, vor purta, sâmbătă, la meciul de la Alba Iulia, pe sub echipamentul de joc tricouri cu chipul fostului fotbalist, iar pe braţ vor avea eşarfe alb-violete cu negru pe margine.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici