Universitatea Cluj l-a achiziţionat pe fundaşul Ionuţ Rada

Fundaşul central al echipei Pandurii Târgu Jiu, Ionuţ Rada, a semnat un contract pe şase luni cu formaţia Universitatea Cluj.

209 afișări
Imaginea articolului Universitatea Cluj l-a achiziţionat pe fundaşul Ionuţ Rada

Ionuţ Rada (Imagine: Laurenţiu Mich / Mediafax Foto)

"Este un moment important pentru mine, mă bucur că am ajuns la un club cu tradiţie, istorie şi suporteri extraordinari. Am venit la Universitatea Cluj în primul rând pentru că vreau să joc. Vreau să ajut echipa să ieşim din zona fierbinte în care ne aflăm, iar la final să fim fericiţi cu toţii. Universitatea Cluj are suporteri extraordinari, am jucat contra lor cu Pandurii şi te fac să te simţi minunat", a declarat Rada.

Pe de altă parte, Universitatea Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu fundaşul Gaston Mendy, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării ardelene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici