Campionii de la simplu (masculin şi feminin) vor încasa fiecare câte 5 milioane de dolari, în creştere cu 39% faţă de 2024, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă acordată vreodată unui câştigător în istoria tenisului.
USTA a anunţat majorări în toate rundele şi categoriile competiţionale. Finaliştii vor primi 2,5 milioane $ (+39%), semifinaliştii – 1,26 milioane $ (+26%), sfertfinaliştii – 660.000 $ (+25%), iar pentru optimi – 400.000 $ (+23%).
Premiile pentru probele de dublu au crescut cu 23%, ajungând la 4,78 milioane de dolari, iar echipele câştigătoare din probele de dublu masculin, feminin şi mixt vor încasa fiecare câte 1 milion de dolari, o premieră absolută.
Turneul de calificări beneficiază, de asemenea, de un fond record, în valoare de 8 milioane de dolari, cu o creştere de 10% faţă de anul precedent.
Aceste beneficii se ridică la peste 5 milioane de dolari în sprijin logistic şi operaţional pentru sportivi.
Distribuţia premiilor US Open 2025 – simplu (masculin/feminin):