Vettel, al patrulea învingător în tot atâtea curse disputate în 2012

Sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Formula 1 continuă să se desfăşoare sub semnul echilibrului, Sebastian Vettel reuşind, duminică, după Marele Premiu al Bahrainului, să-şi treacă şi el numele pe lista câştigătorilor din acest an, alături de Jenson Button, Fernando Alonso şi Nico Rosberg.

166 afișări
Imaginea articolului  Vettel, al patrulea învingător în tot atâtea curse disputate în 2012

Sebastian Vettel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Desfăşurat într-un climat ostil şi marcat de protestele populaţiei şiite faţă de abuzurile conducerii sunite a regatui, Marele Premiu al Bahrainului a fost dus la bun sfârşit, fără probleme majore de securitate.

Startul cursei de duminică i-a găsit în frunte pe Vettel, aflat în pole-position pentru prima în acest sezon, pe Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) - pe locul 2 al grilei, Mark Webber (Red Bull) - locul 3, Jenson Button (McLaren-Mercedes) - locul 4 şi Nico Rosberg (Mercedes) - locul 5. Primii trei piloţi şi-au păstrat poziţiile şi după primul viraj, apoi Vettel a început să se distanţeze tur după tur, în stilul său carateristic.

Însă cu adevărat "exploziv" au plecat în cursă piloţii Lotus-Renault. În primul tur, Romain Grosjean a urcat pe locul 4 după ce a fost al şaptelea pe grilă, iar colegul său Kimi Raikkonen, locul 11 la start, a ajuns pe poziţia a şaptea. Cei doi şi-au continuat evoluţiile excepţionale şi până la primul schimb de pneuri au "măturat" tot în calea lor. Francezul i-a depăşit pe Webber şi pe Hamilton, iar Raikkonen a fost mai întâi depăşit de Felipe Massa, apoi l-a întrecut el pe brazilianul de la Ferrari, pe Button şi pe Alonso, iar după prima intrare la boxe a ajuns în spatele lui Grosejan, aflat la trei secunde de liderul Vettel.

În turul 24/57, Raikkonen şi-a întrecut colegul de echipă şi l-a luat în vizor pe Vettel. După a doua intrare la boxe şi până în turul 40, finlandezul revenit de curând în Marele Circ a stat lipit de campionul mondial en-titre, dar acesta din urmă s-a dovedit a fi imposibil de depăşit. În acel tur, atât Raikkonen, cât şi Vettel au efectuat ultimul schimb de pneuri. De atunci, pilotul de la Lotus-Renault nu s-a mai putut apropia la mai puţin de două secunde de conducătorul cursei.

Astfel, Vettel şi-a trecut în palmares prima victorie în acest sezon şi a 22-a din carieră. Raikkonen a încheiat al doilea, marcând prima sa prezenţă pe podium de la revenirea în Formula 1 după doi ani în care a concurat în competiţii de raliuri. Grosjean a ocupat locul trei în final, realizând performanţa carierei sale şi fiind totodată primul francez pe podiumul unei curse de Formula 1 din 1998, când Jean Alesi termina pe acelaşi loc Marele Premiu al Belgiei.

Webber şi Rosberg au trecut linia de sosire pe locurile 4, respectiv 5, fiind urmaţi de britanicul Paul Di Resta de la Force India, singurul pilot care a optat pentru o strategie cu numai două opriri la boxe.

Tot o premieră în acest sezon a reprezentat-o prezenţa în puncte a ambilor piloţi Ferrari. Fernando Alonso, locul 9 la start, a ocupat poziţia a şaptea în cursă, iar Felipe Massa, locul 14 pe grilă, a fost al nouălea. Brazilianul, ameninţat cu pierderea postului de conducerea Scuderiei, a cucerit primele puncte în 2012.

Între cei doi piloţi Ferrari, s-a intercalat Hamilton. Un rezultat dezamăgitor pentru pilotul de la McLaren, aflat la numai o sutime de Vettel în calificări. Lewis Hamilton, care în primle trei curse ocupase tot atâtea locuri 3, a avut din nou probleme la boxe. Mecanicii l-au întârziat de două ori la standuri, astfel că i-a fost anulată posiblitatea de a lupta pentru poziţii mai bune. Coegul său Button a avut şi mai mult ghinion, el abandonând în penultimul tur, cu o problemă la o roată, într-un moment în care avea şanse bune să urce pe locul şase.

Tot despre ghinion se poate vorbi şi în cazul lui Michael Schumacher. O problemă la aripa mobilă spate apărută în timpul calificărilor de sâmbătă l-a făcut pe Schumacher să nu treacă de Q1. Apoi, mecanicii i-au schimbat cutia de viteze şi germanul a fost retrogradat de pe locul 17 pe 22. Totuşi, septuplul campion mondial a reuşit să salveze ceva din această cursă şi, beneficiind de abandonul lui Button, a prins locul 10, cel care asigură un punct în clasamentul general.

Rezultatele înregistrate la Sakhir au bulversat din nou clasementele generale. După un loc 2, un loc 11 şi un loc 5, victoria obţinută duminică l-a propulsat pe Vettel în poziţia de lider al clasmentului piloţilor, atât de familiară lui în sezonul trecut. El a acumulat 53 de puncte şi este urmat de Hamilton - 49 de puncte, de Webber - 48, de Alonso şi Button, ambii cu 43.

Echipa Red Bull a preluat conducerea la constructori, după ce a acumulat 101 puncte, şi este urmată de McLaren-Mercedes - 92 de puncte, de Lotus-Renault - 57 de puncte şi de Ferrari - 47 de puncte.

În Formula 1 urmează secţiunea europeană a sezonului, ce va fi întreruptă doar de Marele Premiu al Canadei. Etapa a cincea, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc în 13 mai, la Barcelona.

(Material realizat de Adrian Petculescu, adi.petculescu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici