Vettel continuă să spere la titlu

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, continuă să spere la cucerirea titlului mondial, după victoria obţinută, duminică, în Marele premiu de Formula 1 al Japoniei, în urma căreia a redus distanţa de la 25 la 16 puncte faţă de liderul clasamentului, Jenson Button, de la Brawn GP.

20 afișări
Imaginea articolului Vettel continuă să spere la titlu

Vettel continuă să spere la titlu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vettel a acumulat 69 de puncte după a treia victorie oţinută în acest sezon, apropiindu-se la două puncte de Rubens Barrichello, locul doi în clasmanetul constructorilor. Button, cu 85 de puncte, continuă să conducă în clasamentul piloţilor.

După ce grila de strat a fost bulversată de accidentele petrecute sâmbătă, în calificările MP Japoniei, şi de penalizările dictate de comisarii FIA, cursa de duminică a fost una puţin spectaculoasă. Vettel s-a impus categoric la Suzuka, conducând din primul până-n ultimul tur. El a plecat exploziv de pe prima poziţia a grilei, iar Trulli, clasat al doilea la start, a fost depăşit de pilotul din spatele său, Lewis Hamilton. Grupul acestor trei piloţi s-a distanţat de restul plutonului şi şi-a disputat podiumul. Poziţia lui Vettel a fost de neatins, atfel că lupta s-a dat pentru locul doi, între Hamilton şi Trulli, câştig de cauză având italianul, care l-a depăşit pe campionul mondial en-titre după a doua intrare la boxe.

Un accident suferit de Jame Alguersuari când mai erau nouă tururi până la final a strâns piloţii în spatele Safety Car-ului, dar ierarhia nu a mai fost schimbată. Hamilton nu mai reuşit să-şi recucerească poziţia şi din cauza faptului că principala sa armă în ultimele etape, dispzitivul KERS, nu a mai funcţionat.

Kimi Raikkonen a obţinut un rezultat destul de bun, locul patru, în prima cursă după ce Ferrari a anunţat oficial că îl va înlocui din sezonul viitor cu Fernando Alonso (spaniolul a fost doar al zecelea în Japonia). Nico Rosberg, pe şapte la start, a făcut şi el o cursă bună, terminând pe cinci, în timp ce Nick Heidfeld a retrogradat două poziţii, până pe şase, faţă de locul de pe grilă.

Jenson Button şi Rubens Barrichello, piloţii liderului clasmentului constructorilor, Brawn GP, au avut evoluţii modeste la Suzuka, "strângând" împreună numai trei puncte. Button, plecat al zecelea de pe grilă, a terminat cursa pe locul 8, în timp ce Barrichello (al şaselea pe grilă) s-a situat imediat în faţa colegului său.

Cei doi ar mai fi avut nevoie de un punct pentru a sărbători câştigarea campionatului constructorilor. Brawn GP are 156 de puncte în clasament, în timp ce Red Bull a acumulat 120,5 puncte. Astfel, diferenţa este de 35,5 puncte, când mai sunt în joc 36 de puncte.

Jenson Button rămâne principalul favorit la câştigarea titlului mondial la piloţi, dar este probabil că pentru a reuşi acest lucru va avea nevoie de clasări mai bune decât locul 8 în ultimele două etape ale acestui sezon, care se vor disputa la Sao Paulo, la 18 octombrie, şi la Abu Dhabi, în 1 noiembrie.

(Material realizat de Adrian Petculescu,adi.petculescu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici