Victor Becali: Nu există niciun contact cu AS Roma

Agentul portarului Bogdan Lobonţ, Victor Becali, a dezminţit, vineri, informaţia potrivit căreia jucătorul echipei Dinamo ar fi la un pas de a semna un contract cu gruparea AS Roma, informează site-ul Romanews.eu.

19 afișări
Imaginea articolului Victor Becali: Nu există niciun contact cu AS Roma

Victor Becali: Nu există niciun contact cu AS Roma (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Lobonţ se află la Roma, unde se recuperează în urma accidentării din aprilie. Nimeni nu a discutat cu oficiali ai echipei AS Roma. Bogdan se gândeşte acum numai la vindecare. Va putea reveni pe teren peste câteva luni. Lobonţ la Trigoria? Este imposibil ca el să-şi facă recuperarea acolo. El este jucătorul formaţiei Dinamo Bucureşti, nici clubul, nici eu nu am primit vreun telefon", a declarat Victor Becali pentru Romanews.eu.

Cotidianul italian Corriere dello Sport a scris, vineri, pe prima pagină, că portarul Bogdan Lobonţ va semna cu AS Roma.

"Un nou obiectiv pentru AS Roma: Lobonţ, fost portar al echipelor Fiorentina şi Ajax, se află Roma pentru a efectua vizita medicală şi pentru a semna un contract cu AS Roma", a scris mediagol.it, care cita Corriere dello Sport.

Portarul echipei naţionale, Bogdan Lobonţ, s-a accidentat în luna aprilie a acestui an într-un meci cu formaţia Gloria Bistriţa. El a suferit o entorsă la genunchiul drept şi o ruptură la ligamentul încrucişat anterior. Lobonţ a fost supus, tot în aprilie, unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Belgia. El a efectuat recuperarea în Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici